De la primul la ultimul rând, cartea este pur şi simplu cuceritoare. E amuzantă, plină de suspans, de neprevăzut şi, bineînţeles – în Paris, cel mai romantic oraş al lumii – de dragoste.

Cu grupul de noi prieteni, totul se schimbă radical. Şi mai ales cu St. Claire – hei, care fată ar rămâne insensibilă la o asemenea combinaţie de însuşiri „extra”: bine-făcut, frumos, inteligent, vorbăreţ şi cu un ucigător simţ al umorului? Cu o singură problemă: „St. Claire e deja luat”, are o iubită. Anna îşi repetă „suntem doar buni prieteni, suntem doar buni prieteni”, dar sentimentele, reciproce, devin de neînlăturat.
Ezitări, îndrăzneli, îndoieli, interpretări greşite, întâmplări vesele şi triste, reacţii-surpriză şi un îndelung amânat sărut – tot arsenalul seducţiei şi tot jocul dragostei, bine dozat şi excelent temporizat. Cum mărturisea o cititoare vrăjită: „E una din acele cărţi pe care le citeşti şi îţi spui: Sper să mi se întâmple şi mie asta! Sper să întâlnesc şi eu pe cineva aşa! Sper să am şi eu prieteni ca aceştia!”
DIN 25 MARTIE ÎN LIBRĂRII!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu