marți, 28 februarie 2012

RĂPIREA – Vol.2 din seria Cele nouă vieţi ale lui Chloe King de LIZ BRASWELL


RĂPIREA – Cartea a doua din seria Cele nouă vieţi ale lui Chloe King de LIZ BRASWELL alias CELIA THOMSON
E tânără, veselă, fermecătoare. Ca orice fată, merge la şcoală, are prieteni, se distrează, se îndrăgosteşte (şi nu de unul, ci de doi băieţi!). Numai că ea este capabilă şi să se caţere pe clădiri, să sară de pe un acoperiş pe altul, să vadă în întuneric. Are şi gheare! Da, Chloe se poate lăuda cu toate instinctele şi abilităţile unei pisici. Iar asta o face, într-adevăr, unică.
Faptul că este descendenta unei mitice rase de feline şi că rolul ei în viitor va fi acela de a-şi salva şi proteja semenii o transformă în ţinta principală a celor din Ordinul A Zecea Lamă. Lupta ei pentru  a-şi apăra specia nu este uşoară, mergând până la sacrificiul suprem. Dar asta nu înseamnă sfârşitul. Ca orice pisică, ea are nouă vieţi. Până acum a pierdut două, dar au mai rămas suficiente pentru a-şi îndeplini menirea de Unificatoare.
Planuri malefice, suspans, poveşti de iubire, incursiuni tulburătoare în mitologia egipteană, fantezie – totul adunat într-o carte incitantă, care nu trebuie ratată.
„Fanii tinerilor eroi înzestraţi cu puteri magice vor deveni dependenţi de combinaţia de acţiune,romance, fantasy şi umor… Ideile ingenioase ale autoarei şi elementele de mitologie egipteană garantează succesul seriei.” –  Erin Darr, KLIATT

Cartea Nemira, un martisor care dureaza

Cartea Nemira, un martisor care dureaza!

Peste 90 de titluri selectate iti stau la dispozitie cu o reducere de 45%. Recomandarile noastre sunt disponibile in perioada 28 februarie - 6 martie, astfel incat sa fii pregatit pentru 1 si 8 Martie.

Bucura-te saptamana aceasta de oferta speciala Nemira, si alege-ti titlurile dorite din colectiileBontonErotikosGlossy Books si Nemira Damen Tango.

Recenzie Ultimul cantec de Nicholas Sparks


Cartea se poate comanda de pe libraria online Libris.

Ati citit pana acum o carte de Nicholas Sparks? Ei bine, "Uiltimul cantec", este prima mea carte citita de acest scriitor romantic fara egal. Mi-a placut foarte mult, iar pe langa povestea in sine, acest autor ne transmite mesaje importante. Nu trebuie sa lasam un lucru pentru mai tarziu deoarece nu stii niciodata daca vei mai apuca sa il faci pana la urma. In acelasi timp trebuie sa invatam sa ne respectam si sa ne iubim parintii deoarece nu vom stii niciodata cand acestia vor pleca de langa noi.
Cartea este foarte emotionanta, relateaza povestea Veronicai "Ronnie", care din cauza unor neintelegeri refuza sa mai ia legatura cu tatal sau, timp de trei ani. Pana intr-o vara cand aceasta este mai mult fortata sa locuiasca la el cateva luni. Insa, doar cativa cunosc adevaratul motiv, pentru care tatal ei, Steve, si-a chemat copii sa locuiasca cu el si noi il vom afla abia la sfarsit.
Totusi, Ronnie va descoperi o alta viata la tarmul mari si se va redescoperii pe ea, cea care a fost acum trei ani. Incetul cu incetul pasiunea ei pentru pian va reveni si relatia cu tatal sau se va lega treptat. Cele cateva luni petrecute acolo o vor ajuta sa isi gaseasca adevarata dragoste, dar nu fara sa intampine obstacolele ce le vor sta in cale .
Chiar daca finalul este trist, mai sunt cateva pasaje frumoase ce ne face sa acceptam situatia. Ne dam seama ca viata nu este intotdeauna dreapta si nu stim ce se va intampla cu noi in viitor, de aceea cei care vor citit aceasta carte o vor termina cu zambetul pe buze si o lacrima pe obraz.

" "Ultimul cantec" este o poveste de neuitat despre variatele fatete ale iubirii- prima iubire, iubirea dintre parinti si copii - care arata, asa cum numai romanele lui Sparks reusesc sa o faca, cum dragostea ne poate sfarama inima...dar reuseste si sa o vindece."

Editura: Rao
Nota: 5/5

luni, 27 februarie 2012

Cercul secret cu revista Bravo

Nu uitati maine, 28 februarie, cartea Ritualul va aparea cu revista Bravo. 




Peste 100.000 de titluri in limba engleza pe libris.ro

Multi ne-am dorit pana acum sa avem anumite carti ce erau publicate in afara tarii noastre, insa in general mai mult dadeam pe transport decat pe carte. De acum dorinta ni s-a indeplinit, libraria online libris ne pune la dispozitii o multime de titluri la un pret foarte avantajos, ajutandu-ne sa avem in bibliotecile noastre si serii/carti ce nu se gasesc in Romania.

Libertatea pentru femei: Valea papusilor vol. 2

Astazi, 27 februarie, impreuna cu revista va aparea cartea Valea papusilor vol.2.

Lumea show-businessului – un univers aparte, în care sexul este o armă a succesului, dragostea este doar o mască zâmbitoare a urii și a invidiei, trecutul este uitat, iar viitorul este doar speranță. În această lume dură, unde înaintarea în vârstă și frumusețea apusă sunt spectre care dau fiori, tinerele Anne, Jennifer și Neely au pornit pline de încredere să cucerească New Yorkul și Hollywoodul. Renunțând treptat la idealurile simple, precum dragostea și familia, ajung în cele din urmă pe culmile succesului, dar printre secretele lor se numără „păpușile” – micile pastile care le ajută să doarmă sau să aibă energie, să-și păstreze optimismul și buna dispoziție, dar, mai ales, să alunge adevărul crud al realității.

O poveste șocantă și emoționantă, despre prețul ce trebuie plătit pentru a fi invidiat de o lume întreagă.
Valea Păpuşilor a cunoscut încă de la apariție un succes fulminant, fiind vândută în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume. Romanul a fost ecranizat într-o miniserie pentru televiziune și adaptat pentru marele ecran într-un film nominalizat la premiile Globul de Aur și Oscar.
Jacqueline Susann a fost prima scriitoare care a avut trei romane consecutive ce au ajuns pe locul 1 în topul de bestselleruri din The New York Times.

sâmbătă, 25 februarie 2012

In curand la Litera - Sora de Rosamund Lupton

Adăugaţi o legendă

Ce-ai face dacă propria ta soră ar dispărea într-o bună zi fără urmă?

Când află că sora ei mai mică a dispărut, Beatrice Hemming se întoarce cu primul avion acasă, la Londra. În scurtă vreme, Tess este găsită moartă, aparent o sinucidere, iar poliția închide dosarul. Convinsă că sora ei nu s-ar fi sinucis niciodată, Beatrice se mută în apartamentul lui Tess și pătrunde tot mai adânc în viața și în secretele acesteia, în încercarea de a-l descoperi singură pe criminal. Pe urmele lui Tess, Beatrice află despre relația ei ascunsă, despre participarea ei la un experiment medical, dar se afundă tot mai mult într-o întunecată cameră a oglinzilor, plină de revelații tulburătoare.
Căutând cu disperare adevărul despre moartea surorii ei, va reuși oare să se redescopere pe sine?
 „Captivant și plin de stil, Sora se află în punctul acela destul de greu de atins în care romanul polițist și marea literatură se întâlnesc.“ Jeffery Deaver
„Un thriller gotic excepțional... care ascunde, deopotrivă, o forță devastatoare.“ 
The Guardian„Lupton construiește suspansul nu numai în jurul subiectului și al deznodământului său brutal, ci și în jurul caracterelor...“ The New York Times„Scris cu forța și cu eleganța unei tinere Daphne du Maurier, romanul este excelent și anunță un talent cu adevărat original.“Daily MailRoman publicat în 30 de țări

Concurs pe blog-ul "Magia cartilor"

Un concurs AICI ce are ca premiul cartea Frenezia.

vineri, 24 februarie 2012

Orasul de sticla de Cassandra Clare


Seria Instrumente mortale de Cassandra Clare, autorul anului 2011 pe Goodreads, continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum, ORAŞUL DE STICLĂ!
Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?
Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat – în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge? Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?
„Seria Instrumente mortale creează o lume de poveste în care aş fi încântată să trăiesc. Absolut minunată!” – Stephenie Meyer, autoarea seriei Amurg
„Stranie, întunecată şi sexy. Una dintre cărţile mele preferate.” – Holly Black
„Funky şi cool…una dintre cele mai reuşite saga post-Buffy. Un hit!” – Christopher Golden

La multi ani de Dragobete!

O CREDINŢĂ OARBĂ ÎN ÎNGERI de R.J. Ellory

„Autorul ideal de citit noaptea târziu!” – Clive Cussler
Marii maeştri ai genului – James Patterson, Clive Cussler, Jonathan Kellerman, Michael Connelly  – au aplaudat la unison performanţa scriitoricească a lui J.R Ellory din O credinţă oarbă în îngeri .
Bestsellerul autorului britanic, care a fost tradus în peste 23 de limbi şi nominalizat la numeroase premii (Barry Award for Best British Crime Fiction 2008, Prix Du Polar Européen 2008 al săptămânalului francez Le Point, Prix du Roman Noir 2008 al săptămânalului Le Nouvel Observateur şi Quebec Booksellers’ Prize 2008), a câştigăt în Franţa Prix du Roman Noir al săptămânalului Le Nouvel Observateur în 2009 şi a urcat vertiginous pe lista de bestselleruri a ziarului Sunday Times.
Acest thriller palpitant, remarcabil scris, este – aşa cum afima Clive Cussler – „o poveste fascinantă, a cărei intrigă te poartă de la o pagină la alta cu răsuflarea tăiată  şi care te aruncă în întunecimile groazei şi tenebrele suferinţei, până când, în final, atingi sfârşitul culminant. Remarcabilul talent al lui Ellory de a sonda necunoscutul  îl impune ca pe un maestru al genului”.
Viaţa lui Joseph Vaughan a fost întotdeauna urmărită de tragedie, căci a crescut în Georgia rurală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub norii întunecaţi ai distrugerilor şi pierderilor – moartea tatălui, cufundarea mamei în nebunie, războiul şi cumplitul spectru al unui criminal care bate, violează şi dezmembrează fetiţe.
Abia adolescent el însuşi, Joseph este hotărât să încerce să apere comunitatea şi pe colegele lui de şcoală de acest prădător. Dar, deşi alcătuieşte împreună cu prietenii săi grupul Paznicilor, nu e în stare să împiedice alte crime – şi nimeni nu este prins. Doar zece ani mai târziu pare să se încheie coşmarul, atunci când unul dintre vecinii lui este găsit spânzurat – înconjurat de obiecte care aparţinuseră fetiţelor.
Destinul însă nu-şi încheiase socotelile cu Joseph şi, disperat, el pleacă la NewYork, pentru a-şi îndeplini vocaţia şi aspiraţia de a deveni scriitor. Şi totuşi, trecutul nu vrea să-l lase în pace – căci se pare că adevăratul criminal e încă în viaţă şi continuă să omoare. Iar secretul identităţii lui se află în propria istorie a lui Joseph.
Romanul este povestea unui rit de trecere, o explorare a călătoriei unui băiat către maturitate în circumstanţe extreme. Crimele sunt atât fizice, cât şi metaforice, şi ajung să-i domine viaţa şi scrierile, să-l obsedeze şi bântuie. În acelaşi timp, ele creează cadrul pentru dezvoltarea altor poveşti în ramă: cursul vieţii într-un orăşel din sudul Americii în vremea războiului, cu greutăţile, prejudecăţile şi lupta pentru supravieţuire;  o poveste emoţionantă şi pasionantă despre iubire şi tragedie; istoria newyorkeză a unui tânăr care porneşte într-o aventură literară, explorând limitele talentului său şi o lume intelectuală nouă. Fiecare dintre aceste poveşti  apare ca un episod distinct într-un serial mai degrabă decât un simplu capitol dintr-o carte, iar rezultatul este un roman dens şi profund, minunat structurat. În ciuda faptului că e un roman al colţurilor întunecate din existenţa umană, O credinţă oarbă în îngeri este o carte superbă, poetică şi, în mod ciudat, înălţătoare. Demascarea criminalului devine pentru Joseph o chestiune de supravieţuire, iar pentru cititor, călătoria în sine va deveni mai importantă decât deznodământul ei.
„O carte frumoasă, obsedantă. Un tur de forţă marca R.J.Ellory ” – Michael Connelly
Cartea are 608 pagini, formatul 10,5×17,5 cm, paperback, iar preţul de listă este 39,90 lei.

joi, 23 februarie 2012

Precomanda Nascuta la miezul noptii


Recenzie Ion de Liviu Rebreanu


Deoarece "Ion" face parte din programa școlară, iar profesorii pun foarte mult accent pe ea, am fost nevoită să o citesc. De obicei îmi este mai greu să înțeleg o poveste atunci când îmi este impusă și nu o citesc din plăcere, însă cartea aceasta a fost destul de ok, acțiunea petrecându-se într-un mod mai alert și fără multe regionalisme care dau ceva dificultăți cărții.

 Cartea se împarte în două părți: "Glasul pământului" și "Glasul iubirii". În prima parte acțiunea se bazează mai mult pe cucerirea Anei pentru averea acesteia, iar în a doua pe reîntoarcerea la Florica după ce s-a văzut bogat.

 Când m-am gândit că voi citi această carte, mă gândeam la Ion ca la un personaj bun, care luptă cu greutățile vieții și încearcă să se mențină pe scara socială. Mare mi-a fost surpriza când am întâlnit cu adevărat caracterul său. Este un om, aș putea spune ambițios și foarte orgolios. Să fi ambițios este o trăsătură bună, însă să nu duci totul până la extrem așa cum a făcut el. Datorită dorinței sale de a avea pământ acesta a nenorocit multe persoane din jurul sau. Nu-i păsa de consecințe, parcă din ce în ce mai mult dorea să se vadă stăpân pe nenumărate pământuri, chiar dacă se folosea de toate mijloacele pentru a face asta.
 L-a făcut într-un final pe Vasile Baciu, omul care era printre cei mai bogați de acolo, să i-o dea pe Ana, fata lui, după ce aceasta rămăsese însărcinată cu Ion. Totuși viața ei nu a fost una foarte fericită, aceasta era supusă la bătăi zilnice, indiferent dacă urma sau nu să aducă pe lume un copil, iar Ion nu a fost deloc bun cu ea din moment ce nu o iubea. Pentru bani, el a renunțat la Florica cea care îi furase inima cu adevărat.
 În cele din urmă Ana nu a mai suportat comportamentul acestuia și s-a sinucis lăsând în urmă un copil. Dar asta, nu la împiedicat cu nimic și nu i-a păsat. A intervenit în familia Floricai, care era acum măritată, iar la sfârșit și familia acesteia s-a dezbinat din pricina lui.
 Ion a sfârșit tragic, până la urmă și chiar mi-a părut rău pentru el în ciuda comportamentului său, deoarece poate acesta nu ar fi ajuns aici dacă societatea nu juca un rol atât de important în transformarea lui într-un personaj negativ.

 Notă:4/5

miercuri, 22 februarie 2012

Concurs pe blogul Simonei

Un concurs de Dragobete, unde se poate castiga Uratii, Taine de sucub si Micutele mincinoase - Incredibil. Pentru detalii, click AICI.

Pretty Little Liars 2x22 promo - Father Knows Best


Gossip Girl 5x17 promo - The Princess Dowry

Nemira: 2+1

2+1: Cumpara 2 carti si facem cinste cu a treia

Comanda saptamana aceasta doua carti si o vei primi pe a treia cadou. E de ajuns sa adaugi in cos cele trei carti si vei plati doar doua, cea cu pretul cel mai mic fiind oferita de noi, fara cost.

Reducerile se aplica exponential si fara limita (4+2, 6+3, s.a.m.d.).

Profita acum ca sa fii pregatit cu cadouri de Dragobete

In cadrul acestei promotii nu intra ebook-urile.

Concurs pe Booktown Lover

Concurs ce are ca premii cartile Stingerea si Frenezia, numai AICI.

duminică, 19 februarie 2012

Recenzie Bloody Valentine de Melissa de la Cruz


Bloody valentine, este o lectura usoara, ce contine trei povesti de iubire intre personajele seriei Sange Albastru. Am fost putin trista ca aceasta a avut un numar mic de pagini si am terminat-o in cateva ore. Insa am ramas cu o curiozitate in privinta celorlalte volume din Sange albastru, deoarece au avut loc niste evenimente surprinzatoare si chiar nu ma asteptam la asa ceva, iar acum cand voi continua seria initiala nu voi mai fi atat de socata de intorsaturile situatiei.
Cele trei cupluri din aceasta carte traiesc propria lor poveste de dragoste. Fiecare au trecut prin situatii grele, iar acum trebuie sa se lupte in continuare cu consecintele deciziilor pe care le-au luat in trecut si care acum revin asupra lor.
Cartea a avut parte de ceva actiune si dinamism, insa mi se parea ca totul se rezolva prea repede sau nu era data pea multa importanta asupra  evenimentelor. Oricum, avand in vedere ca este un volum satelit al seriei, ma bucura faptul ca a fost publicat si la noi, fiind un cadou frumos de ziua Indragostitilor sau pentru fanii seriei Sange albastru.
Nu pot sa va spun mai mult pe ce se bazeaza actiunea in cartea aceasta, deoarece sunt multe spoilere si poate strica surpriza pentru cei care o pastreaza pentru mai tarziu, insa cel putin eu am fost fericita atunci cand am citit despre unul dintre cupluri si mi-am dat seama ca exista mai mult decat o sansa pentru ei.

Editura: Leda
Nota: 9/10

sâmbătă, 18 februarie 2012

The Secret Circle 1x16 promo - Lucky


The Vampire Diaries 3x16 promo - 1912

Reducere pe Elefant.ro de Dragobete!

Precomanda lixirul vietii de Kenneth Oppel


Revista Avantaje: ARMONIA DIN FARFURIE. Totul despre alimentaţia sănătoasă a femeii de Maryse Wolinski şi dr. Laurent Chevalier




O viaţă echilibrată şi o alimentaţie armonioasă – acestea sunt recomandările făcute de autorii cărţii de faţă, romanciera Maryse Wolinski şi medicul nutriţionist Laurent Chevallier, ambii gurmanzi, dar atenţi totodată să-şi menţină o bună formă fizică.
Clară, precisă, uşor de consultat şi analizând principalele etape din viaţa femeii, inclusiv „perioada tuturor pericolelor” – adolescenţa –, cartea ne propune un gen nou de abordare a acestei problematici, sfătuindu‑ne cum să ne controlăm apetitul, să alungăm oboseala, să prevenim diferite suferinţe sau boli, să mâncăm ce trebuie în timpul sarcinii sau a perioadelor stresante, să ne păstrăm pielea frumoasă şi o siluetă atrăgătoare, indiferent de vârstă.
Armonia din farfurie oferă soluţii pentru găsirea unei atitudini pozitive faţă de problemele alimentaţiei, ajutându-ne astfel să ne regăsim zâmbetul şi plăcerea de a trăi.
Format: 13 x 20 cm
208 pagini
Preț: 13,99 lei (ediţie de chiosc cu revista AVANTAJE, martie 2012)
Apariţie: 20-25 februarie 2012

Revista UNICA: ABSOLUT STRĂLUCITOARE! de Cinzia Felicetti


De la rochia neagră la cămaşa albă, cele 10 elemente obligatorii din garderoba unei femei
„Stilul e asemenea diamantelor: etern. Doar că el costă mult mai puţin.” – ne declară Cinzia  Felicetti, şi cum am purtea sa nu-i dam dreptate?
Cine ar putea-o uita pe Audrey Hepburn în Breakfast at Tiffany’s , îmbrăcată în minunata petite robe noire,  sau pe fermecătoarea Grace Kelly în deux-pièces-ul roz din High Society, ca să nu mai pomenim de inconfundabila combinaţie de  jeanşi şi cămaşă albă afişată nonşalant de Jackie Kennedy? Toată lumea vrea să ştie cum să se îmbrace şic şi să lase o impresie de neşters, dar şi stilul este o artă care, în fond, se poate învaţă! Cum ne mărturiseşte de altfel şi autoarea:: “am învăţat că a te îmbrăca bine e la fel cu a te săruta: foarte plăcut, dar e nevoie de puţin exerciţiu, înainte de a obţine rezultate deosebite.. Însă, odată ce ai învăţat cum se face, nu mai uiţi niciodată.”
Această carte este o călătorie în istoria fascinantă şi fără vârstă a elementelor-cult ale garderobei feminine: de la rochia neagră la tricou, trecând prin veşnic popularii blugi, dar şi cămaşa albă, puloverul din caşmir şi colierul de perle. Să nu uităm nici clasicul trenci, geanta cu statut de simbol, tocul cui, şic si sexy, precum şi obiectul la care nu am putea renunţa niciodată,le rouge à levres. Trăsătura comună a acestor zece magnifice elemente? Sunt perene. Şi devin tot mai valoroase odată cu trecerea timpului, ignorând, pline de superioritate, diversele tendinţe în modă.
Format: 10,5 x 17,5 cm, 288 pagini
Preț carte + revistă: 14,99 lei (ediţie de buzunar cu revista UNICA, numărul de martie 2012)
Apariţie: 20-25 februarie 2012

joi, 16 februarie 2012

Recenzie Trezirea de L.J.Smith

Trezirea face parte din seria Jurnalele vampirilor. Am început să citesc acest prim volum, după ce am vizionat câteva episoade din serialul ce a fost adaptat după serie. Desigur, probabil mulți dintre voi ați auzit de el, The Vampire Diaries, ce a făcut furori si este cunoscut în continuare.
Povestea mi se părea interesantă și eram și mai curioasă de carte după ce am aflat că autoarea a scris-o in 1991. Cred că nu aveam multe așteptări din partea ei, având în vedere perioada în care a fost scrisă ci doar curiozitatea m-a împins să o citesc. Ei bine, am fost plăcut surprinsă când mi-am dat seama că L.J.Smith a creat ceva foarte special și total diferit față de lecturile normale din acea perioadă. 
Deși trăiesc cu un principiu "cartea bate filmul", aici nu cred că as putea să zic la fel. Nu spun că serialul este mai bun, spun doar că deși acesta a fost adaptat după cărțile lui L.J.Smith, în afară de triunghiul amoros format din doi frați vampiri si dragostea lor pentru aceeași adoleșcentă ce seamănă izbitor de mult cu o altă femeie din trecutul lor, totul este diferit. 
Primul volum al seriei este mai mult o introducere, fară acțiune intensă si întâmplări memorabile. Ne este prezentată viața Elenei Gilbert in orașelul Fell's Church. Aceasta și-a pierdut parinții într-un tragic accident de mașină. Ea ar face orice ca lumea sa nu o mai vadă vulnerabilă și avându-le alături pe Bonnie și Meredith langă ea devine mai puternică. Cu toate acestea schimbări importante se petrec și în viețile lor. Pe parcursul romanului Bonnie își dezvoltă anumite puteri ce i-au fost necunoscute până în prezent, iar pe lângă toate acestea în scenă își face apariția unul dintre frații Salvatore. Stefan, cel care îi va fura inima Elenei nu este ceea ce pare, iar cei din oraș vor observa lucrul acesta când niște crime misterioase se vor petrece în liniștitul orasel. 

După cum am spus, acțiunea devine mai alertă spre finalul romanului, iar toți vor rămâne surprinși de răsturnarea situației. 

Editura: Leda
Nota: 4/5

marți, 14 februarie 2012

Libertatea pentru femei: Miracolul de Danielle Steel




Cartea a aparut luni, 13 februarie.

Furtuna secolului aduce laolaltă trei destine marcate de suferință: Jack Adams, un tânăr tâmplar, ascunde un secret dureros; Maggie Dartman încearcă să treacă peste moartea fiului și abandonul soțului; iar Quinn Thomson, un bărbat ajuns pe culmile cele mai înalte ale succesului în afaceri, este devorat de vinovăție pentru eșecurile din viața de familie.
Prietenia unică dintre cei trei pare să reprezinte pentru toți un nou început, iar între Quinn și Maggie se naște o poveste de dragoste neașteptată. Însă Quinn simte că nu are dreptul la fericire și trebuie să-și ispășească greșelile trecutului printr-o viață solitară, petrecută pe mare, la bordul iahtului pe care și-l construiește și care urmează să-l ducă într-o călătorie în jurul lumii. Alegerea pe care o face va afecta şi alte vieţi la fel de profund ca pe a lui, iar o a doua furtună de proporţii înfricoşătoare îi va aduce distrugerea… sau salvarea.
Cu subtilitate şi talent, Danielle Steel dăruiește cititorilor un roman plin de speranță și de dragoste, despre miracolele mici şi mari care ne pot transforma în întregime viața.
590 de milioane de cărți vândute în 47 de țări! Cel mai vândut autor în viață din toate timpurile!

Revista Bravo: Cercul secret


Începand din 28 februarie 2012 puteţi achiziţiona volumele 1, 2 şi 3 din acestă serie împreună cu revista BRAVO
Preţ excepţional: 10,99 lei!
O fascinantă poveste despre iubire, mistere întunecate şi puteri supranaturale
Începând din 28 februarie puteţi achiziţiona RITUALUL – cartea întâi din seria CERCUL SECRET de L.J. Smith împreună cu revista BRAVO.
Iar din 13 martie, CAPTIVA – cartea a doua din seria CERCUL SECRET de L.J. Smith împreună cu revista BRAVO.
În data de 27 martie apare PUTEREA – cartea a treia din seria CERCUL SECRET de L.J. Smith împreună cu revista BRAVO.
Serialul Cercul Secret (The Secret Circle) are la baza seria cu acelaşi nume scrisă de L.J. Smith şi este difuzat din toamna lui 2011 la CW TV.  

Va recomand seria, mai ales acum cand se va distribui cu revista la un asemenea pret, nu trebuie ratata! Eu am citit-o de ceva vreme si este foarte frumoasa, de asemenea urmaresc si serialul care a fost adaptat dupa cartile lui L.J
Smith.

Precomanda Naluca si naucul

Nascuta la miezul noptii de C.C. Hunter in curand la Leda


NĂSCUTĂ LA MIEZUL NOPŢII, volumul 1 din seria SHADOW FALLS, de C.C. HunterO nouă serie spectaculoasă, care îţi va merge drept la inimă şi îţi va bântui visele…
Kylie Galen e o adolescentă ca oricare alta – are probleme cu părinţii, nu face parte din grupul fetelor populare din liceu, iar iubitul a părăsit-o pe nepusă masă.
De parcă viaţa nu i s-ar fi părut suficient de complicată, este urmărită pretutindeni de un bărbat pe care doar ea se pare că-l poate vedea.
Într-o seară, Kylie ia parte la o petrecere unde lucrurile nu decurg deloc cum ar trebui, iar asta îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Mama ei o trimite la Shadow Falls – o tabără pentru adolescenţi cu probleme. Însă la doar câteva ore după sosire, devine evident că toţi colegii ei au mai mult decât nişte simple „probleme”. Aici, în Shadow Falls, vampirii, vârcolacii, metamorfii, vrăjitoarele şi zânele se antrenează umăr la umăr – învaţă să-şi stăpânească puterile, să-şi controleze magia şi să trăiască în lumea normală.
Kylie nu a simţit niciodată că aparţine acelei lumi, dar, cu siguranţă, locul ei nu este nici aici, alături de o grămadă de ciudaţi paranormali. Sau este oare? Aceştia insistă că face parte dintre ei şi că a fost adusă în tabără dintr-un motiv anume.
De parcă viaţa ei n-ar fi şi aşa suficient de complicată, intră în scenă Derek şi Lucas. Derek vine din neamul zânelor şi este hotărât să devină iubitul lui Kylie, iar Lucas este un vârcolac teribil de arătos, de care Kylie e îndreptăţită să se teamă. Derek şi Lucas sunt cât se poate de diferiţi, însă amândoi au o puternică influenţă asupra ei.
Cine îi va câştiga oare inima? Şi pentru cât timp?
Deşi Kylie nu este sigură pe mai nimic, un lucru devine dureros de clar – locul ei e în Shadow Falls…

Printul mecanic de Cassandra Clare


PRINŢUL MECANIC, cartea a doua din seria DISPOZITIVE INFERNALE de Cassandra ClareNu rata continuarea bestsellerului New York Times
ÎNGERUL MECANIC!
În Anglia victoriană, aventurile celor trei prieteni – Tessa, Will şi Jem – continuă! Ei descoperă de ce sumbrul Mortmain – căruia tatăl său, John Shade, îi hărăzise încă de mic copil un viitor strălucit – îi urăşte pe vânătorii de umbre. Totodată, relaţiile dintre cei trei se complică, iar Tessa este pusă în situaţia de a face o alegere delicată. Will îi dezvăluie Tessei un secret dureros, dar pare să fie prea târziu…
Tessa Gray şi-a găsit în sfârşit locul, alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture de la conducerea Institutului pe Charlotte, protectoarea ei. Dacă se va întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în scopuri nu tocmai nobile.
Cu ajutorul lui Will şi Jem, Tessa descoperă că războiul purtat de Magistru împotriva vânătorilor de umbre este cât se poate de personal. El îi învinuieşte pentru o tragedie petrecută cu mult timp în urmă, din pricina căreia, susţine el, viaţa îi fusese distrusă. Pentru a descoperi secretele trecutului, cei trei prieteni călătoresc din Yorkshire-ul învăluit în ceaţă spre un conac de care sunt legate poveşti cumplite; din cartierele sărăcăcioase ale Londrei spre o sală de bal fermecătoare, unde Tessa descoperă că adevărul despre originile ei este mult mai sinistru decât îşi închipuise vreodată. Când se întâlnesc cu un demon mecanic, care-i transmite lui Will un avertisment, aceştia înţeleg că Magistrul le ştie fiecare mişcare – şi că unul dintre apropiaţii lor i-a trădat.
Tessa realizează că inima îi bate din ce în ce mai tare pentru Jem, însă dorinţa de a fi cu Will, în pofida stărilor lui sumbre, continuă să o tulbure. Dar ceva se schimbă în Will – zidul pe care băiatul şi-l construise în jurul lui începe să se năruie. Oare, dacă-l vor găsi pe Magistru, Will va putea să se elibereze de secretele sale şi să-i ofere Tessei răspunsurile legate de originea şi de menirea ei?
În vreme ce căutarea Magistrului, dar şi a adevărului, îi pune pe cei trei prieteni în situaţii primejdioase, Tessa înţelege că, atunci când amesteci dragostea cu minciunile, poţi corupe chiar şi cea mai curată inimă.
Iar pentru fanii seriei, o SURPRIZĂ!  – în exclusivitate în paginile acestei ediţii, trei texte inedite:
  • Dedicaţia lui Will pentru Tessa pe un exemplar din Poveste despre două oraşe, de Charles Dickens
  • Epistola scrisă de Will pentru familia lui, la împlinirea vârstei de şaptesprezece ani, dar pe care nu o va expedia niciodatăScurtă relatare a primei întâlniri dintre Jem şi Tessa