duminică, 3 noiembrie 2013

Recenzie: Anna si sarutul frantuzesc de Stephanie Perkins

Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online spre recenzie. Aici se poate gasi si o gama variata de carti in engleza.
___________________________

  Deși numele cărții poate să fie ușor interpretabil, ducând cu gândul la un clișeu, este exact opusul. Mi s-a părut adorabilă, și spre surprinderea mea, a punctat foarte bine stările ușor debusolante ale adolescenților. Experiențele prin care trece personajul, Anna, ne fac să o îndrăgim literalmente și să-i trăim viața pas cu pas. 
  Nu prezintă pasaje filosofice, nu prezintă nici o acțiune prea complicată, dar asta nu înseamnă că este o carte slabă. În ciuda banalității subiectului am îndrăgit cartea, am parcurs cu ușurință poveștirile Annei și am descoperit noi locuri din minunatul Paris, alături de istoria ce-l înconjoară. 
 Adolescenta este nevoită să se mute în Paris din Atlanta - de unde avea o viață obișnuită- pentru a își termina ultimul an de liceu, la școala americană. O nouă lume i se deschide în fața ochilor, iar dacă la început se simte pierdută, sfârșitul îi este presărat cu mici surprize. Este prezentată mâncarea pariziană, atracțiile turistice și comportamentul europenilor în general pus în paralel cu cel al americanilor, iar acest lucru m-a ținut captivă de poveste și nu mi-a dat șansa să mă plictisesc, pentru că am știut că învățam ceva nou de fiecare dată și astfel curiozitatea mea devenea și mai mare. Din punctul meu de vedere cartea poate să fie cu ușurință un ghid turistic. 
  Revoltată de mutarea în Paris, Anna nu face mari eforturi să se adapteze, însă o data ce a gustat din acest nou stil de viață, dorește să evolueze și să nu mai fie văzută drept o străină. De aici aventura ei începe, hoinărind pe străzile Parisului, împreună cu prietenii ei, va învăța să privească viața din mai multe puncte de vedere, va învăța ce este prietenia adevărată, va întâlni iubirea în orașul dragostei și se va maturiza. Școala Americană se va transforma ușor, ușor din închisoare în adevărata ei casă. 
  Anna este acel personaj complex care umple filele unei cărți și o face mai interesantă, fără ajutorul clișeelor sau a micilor artificii. Nu duce lipsă de drame, nu este nici un personaj copilăros și nici matur, este unul care prezintă toate stările la un loc. Evoluează de la începutul romanului până la sfârșit. Singură în Paris, îi aduce beneficii, scapă de prejudecăți, se îndrăgostește de prietenul care trebuia să îi fie doar prieten și vizitează Catedrala Nôtre Dame, Turnul Eiffel și nu în ultimul rând, toate cinematografele din oraș. De aceea este un personaj îndrăgit, bun de pus pe rană.
  “Anna și sărutul frantuzesc” are tot ce este nevoie pentru a fi un best-seller, iar cititorii vor fi uimiți de povestea din interiorul filelor și o vor aprecia pe Stephanie Perkins, pentru minunata acțiune ce se desfășoară în orașul iubirii. 
 
 Editura: Epica
 Notă: 4/5

  

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Mireasa hotomana de Margaret Atwood


“O naraţiune şlefuită cu verva, umorul, inteligenţa şi pătrunderea psihologică tipice pentru Atwood” – Salman Rushdie 
 

Miniona Tony Fremont, inteligentă şi ciudată, cu talentul de a rosti cuvintele de-a-ndăratelea ─ de fapt, ea este Ynot Tnomerf, o stângace care în copilărie a fost obligată să folosească mâna dreaptă, şi de aici sentimentul ei că se află de cealaltă parte a oglinzii ─, predă la facultate istoria militară, un subiect masculin prin excelenţă şi plin de agresivitate.

Charis este o hippy vegetariană cu un suflet pur, pasionată de cristale, cândva purtând numele de Karen, care a rămas un eu ascuns, rănit şi plin de amărăciune… şi poate ceva mai violent.

Roz, bogată, şic şi zgomotoasă, dar naivă şi nesigură, are propria ei companie şi conduce un Rolls.

Aparent, cele trei nu au nimic în comun – şi totuşi, ceva le leagă: Zenia, o femme fatale cu origini străine, charismatică, lacomă şi manipulatoare, cu care au fost colege la universitate şi care, în perioade diferite, a intrat în viaţa lor, aplicând asupra lor, rând pe rând, schemele ei malefice.  Le-a câştigat simpatia, le-a trădat încrederea şi le-a exploatat slăbiciunile, iar rezultatul constant au fost pierderi financiare, distrugerea relaţiilor cu bărbaţii din viaţa celor trei, pierderea încrederii de sine, sentimentul trădării. Înainte de a le seduce bărbaţii, ea le-a sedus mental pe  cele trei, adaptându-şi poveştile trecutului şi nevoilor emoţionale ale fiecăreia, şi mimând vulnerabilitatea. Doar mai târziu şi-a afirmat Zenia lipsa de empatie: „Asta nu e cea mai utilă parte a trupului”, declară ea la un moment dat, referindu-se la inimă.

Acum însă Zenia este moartă, făcută bucăţele într-o explozie în Beirut, şi cele trei prietene se simt în siguranţă, simt că îşi pot vedea liniştite de viaţă. Sau cel puţin aşa cred ele… până în ziua când o Zenia încă seducătoare îşi face apariţia în restaurantul unde îşi iau împreună prânzul.

Romanul lui Margaret Atwood este un basm contemporan, scris cu maliţiozitate;  o lectură captivantă, plină de vervă, inteligenţă şi pătrundere, o deconstrucţie a legăturilor care există între femei – iubire, gelozie, furie, dispreţ, răzbunare, prietenie; o sondare a profunzimilor răului, făcută cu o notă de umor. Cât despre personajul care dă titlul cărţii, o aluzie feminizată la povestea fraţilor Grimm ─, ea este clasica „cealaltă femeie”, răspunsul la fanteziile bărbaţilor şi temerile femeilor, malefică într-un fel misterios şi atemporal, şi totuşi atât de maleabilă în multele ei faţete, încât devine aproape mitică. Atwood creează un monstru perfect credibil ─ căci fiecare dintre noi a cunoscut, cândva, o Zenia.

„Merită toate superlativele de la hilar la înţelept. Un adevărat tur de forţă, spiritual şi original, plin de suspans şi inteligenţă.” – Booklist

„Nimeni nu cartografiază psihicul femeii aşa cum o face Margaret Atwood…” – Newsweek

„Studiul lui Atwood asupra impulsurilor care fac din viaţă un chin debordează de imaginaţie, ingeniozitate şi inteligenţă.” – Peter Kemp

„Amuzant, profund, emoţionant… Intriga lui Atwood e măiastră, iar umorul ei e tăios, sexy şi aspru.” – Washington Post

________

In curand la editura Leda

miercuri, 11 septembrie 2013

Recenzie Sub aceeasi stea de John Green

Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online spre recenzie. Aici se poate gasi si o gama variata de carti in engleza.
______________________

"Sub aceeași stea" abordează un subiect ce reprezintă, în zilele noastre, o mare problemă. Și anume cancerul. Nu trebuie să deți o anumită maturitate, pentru a înțelege cartea, sau să te afli într-o situație asemănătoare personajelor, pentru a reuși să te sensibilizeze. 
 Deși punctul culminant trece ca și neobservat, cartea nu este deloc una simplă. Aparent, povestea captivează cititorul prin simplele relatări ale lui Hazel, o eroină ce a fost lovită de această maladie. Sunt descrise lucrurile simple, cotidiene, care, pentru un om normal ar fi chiar banale, însă pentru cineva aflat în situația ei sunt foarte prețioase. Tocmai acest lucru m-a ținut prinsă de poveste. Este ceva ușor de citit, sensibil, care mi s-a părut că decurge normal. Viața reală este dură, iar cartea ajută să ne împăcăm cu această situație.
 Ce nu mi-a plăcut însă la poveste a fost că relația dintre Hazel și Augustus a apărut de nicăieri, totul petrecându-se foarte repede. Totuși mi-a plăcut că autorul a pus accent pe apariția lui Augustul în roman, având o descriere puternică ce m-a ajutat să îmi formez o idee despre el. 
 Însă personalitatea lui începuse să se modeleze după nevoile lui Hazel, iar acest lucru îmi dădea impresia că Augustus dispărea din peisaj prea devreme.  
 De asemenea, John Green a pus accent pe parcursul poveștii, pe ideea imortalității. Crezul lui fiind regăsit în majoritatea replicilor personajelor. Acesta fiind de idee că cel sau cea care părăsește lumea este nevoit să lase un lucru semnificativ în urmă, pentru ca ceilalți să aibă de ce se agăța după plecarea lui și pentru a se dovedi că nu a trăit degeaba pe acest pământ. Mi s-a părut interesant, ușor obsesiv și în cele din urmă m-a făcut să înțeleg. 
 În concluzie, "Sub aceeași stea" de John Green este o carte ce spune un adevăr, fără a se încerca să îl ascundă sub preș, realitatea fiind deseori foarte fasinanta, crudă și imprevizibilă. Poveștile personajelor ne ajută să înțelegem și să acceptăm mai bine această boală ca o parte din lumea noastră, iar pentru a o putea ataca, trebuie să o percepem drept un dușman, pe care îl cunoaștem mai întâi bine, iar apoi vom știi cum să-l doborâm.
 
 Hazel: “Totul este fragil și trecător , dragă cititorule, dar, cu acest leagăn, copiii vor cunoaște suișurile și coborâșurile vieții omenești cu blândețe și în siguranță și, de asemenea, s-ar putea să învețe și cea mai importantă lecție din lume: nu contează cât de tare îți iei avânt, nu contează cât de sus ajungi, tot nu poți să mergi până la capăt.” 
 
 Notă:4/5
 Editura: Trei

  

marți, 6 august 2013

Recenzie Orasul de Sticla de Cassandra Clare

Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online, spre recenzie. Aici se poate gasi si o gama variata de carti in engleza.
__________________

 “Orașulde Sticlă” s-a păstrat la aceleași standarde înalte, cu care, ne-a obișnuit autoarea, Cassandra Clare. Deși, a trecut o perioadă mare de timp, între volumul doi și trei, am reușit să întru foarte repede în atmosfera cărții, și, să rememorez toate cele petrecute până în acel moment. 
 În această carte, am perceput-o pe Clary drept o prințesă războinică. În mintea mea, cel puțin la început, am considerat-o nechibzuită. Ajunsesem să îmi pun nenumărate întrebări cu privință la personajul ei. Nu știam de ce autoarea voia să distrugă personajul și parcă, din ce în ce mai mult erau evidențiate încăpățânarea și comportamentul unui copil răsfățat. În loc să mă aștept în continuare la evoluția ei, Clary tot mai mult îmi displăcea. Ea-și dorea să meargă în Idris, își dorea să fie în centrul războiul, iar pentru mama ei, ar fi fost în stare de orice gest necugetat. Avea o încredere oarbă în ea și poate din acest motiv am considerat-o superficială. 
  Cel puțin, primele o sută de pagini am fost iritată la propriu de personaj, ca mai apoi, toată această nervozitate îndreptată asupra lui Clary să dispară ca prin farmec. Am simțit-o fiind din nou, ea însăși. Un personaj puternic. Iar cu cât, povestea avansa îi înțelegeam atitudinea.
 Cât despre Jace, pot spune, că, deși, a fost acolo, mi s-a părut teribil de absent. Pata aceea de culoare a cărții, care aducea amuzament cititorilor, dispăruse. Dar nu a trecut chiar neobservat, cu siguranță nu replicile lui, care demonstrează de fiecare dată că el deține controlul, chiar dacă. în ochii lui nu mai gaseai deloc sfidare ci doar durere.  
 Să nu uit nici de noul personaj al poveștii, Sebastian. Privirea sa ciudată, aspectul său plăcut ce-ți dă sentimentul de deja-vu, și aproprierea lui de Clary, aduce momente tensionate în liniștitul Idris. 
 Acțiunea ia amploare când ne așteptăm cel mai puțin. Aș putea-o asemăna valurilor mării, care vin puțin câte puțin din ce în ce mai mari, iar apoi când apele se liniștesc, apare o nouă viitură.  
 Nu știu ce mi-a plăcut mai mult la poveste, acțiunea care s-a petrecut în Idris, personajele noi care mi-au câștigat încrederea sau noul complot din lumea vânătorilor de umbre. Cert este, că, autoarea m-a uimit, iar în ultimul timp chiar m-a șocat în urma dezvăluirilor apărute în carte.  
 Demoni. Îngeri. Război. Legături de sânge. Dragoste. Secrete. Asta vă așteaptă în acest volum minunat care poate lua o întorsătură neașteptată și vă poate lua mințile la propriu.
 
 Editura: Leda


 Notă:5/5 

joi, 4 iulie 2013

Recenzie Destine la limita de Katie McGarry

Adăugaţi o legendă
Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online, spre recenzie. In plus se mai poate gasi si o gama variata de carti in engleza. "Destine la limita" poate sa fie comandata de aici.
________________________

"Destine la limită" de Katie McGarry, este o carte cu multe pasaje emoționale, cu povești de viață ce par desprinse din realitate și plină de valori ce ar trebui asimilate de către noi. 
 Cele două personaje principale sunt: Echo Emerson și Noah Hutchins. Cartea este povestită din perspectivele amândurora, iar acestea se completează perfect cronologic. Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost povestea de viață a lui Noah, nu mă așteptam ca autoare să o detalieze atât de mult, din simplu fapt că în descrierea oficială a cărții accentul se punea mai mult pe Echo, însă eu am considerat că această carte este împărțită în mod egal, atât trauma prin care a trecut Echo Emerson cât și cea a lui Noah. 
 Deși cartea ar părea o veritabilă dramă, totuși avem parte și de întâmplări hazlii. Cei doi se tachinează reciproc, își aruncă replici acide și continuă să-și demonstreze unul celuilalt indiferența pe care o simt atunci când sunt împreună. Chiar dacă acest joc este des întâlnit între personajele principale, nu am putut să nu mă amuz și să fiu curioasă în privința întâmplărilor ce vor urma. 
    Încă de la început m-am simțit atrasă de un personaj ce a avut un rol cheie: doamna Collins. Fiind un consilier era de datoria ei să îi ajute pe cei doi să-și depășească situațiile. În primul rând, Echo nu-și mai amintea nimic din noaptea în care viața ei s-a schimbat. A fost supusă unei traume, iar creierul acesteia refuza să-și amintească întâmplările petrecute. Nici cei din jurul ei nu-și doreau că ea să-și amintească, pentru a o lăsa să-și continue viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Desigur, nu de această părere au fost doamna Collins și Echo, iar toată cartea reprezintă evoluția ei psihologică care o va face încetul cu încetul să-și recapete frânturi de memorie, însă cu riscul de a o duce spre calea nebuniei. Iar în al doilea rând, nici Noah nu a avut o viață mai roz, iar el va trebui să lupte cu societatea pentru a-și face dreptate. De aceea rolul ei a fost bine poziționat între cele două personaje.
  Totuși dramele lor i-a adus împreună, scopul lor comun îi va face din adversari în prieteni, iar mai apoi în ceva mai mult cu tot cu obstacolele aferente. "Destine la limită" este un titlu veritabil ce reprezintă în doar câteva cuvinte soarta fiecăruia. 
 
 Editura: Epica

 Notă: 5/5

marți, 28 mai 2013

Recenzie E usor sa te iubesc de Tammara Webber

-->
Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online, spre recenzie. In plus, se mai poate gasi si o gama variata de carti in engleza. “E usor sa te iubesc” poate sa fie comandata de aici.
__________________________

"E ușor să te iubesc" este o carte foarte specială, plăcută cititului și cunoscută drept o lectură "curgătoare". Mi-a plăcut foarte mult povestea, Tammara, mi-a adus zâmbetul pe buze uneori, chiar dacă am intuit de câteva ori acțiunea ce urma să aibă loc, mai pe scurt fiind puțin previzibilă. 
 Însă, cartea aceasta nu a fost un "scenariu" așa cum se întâmplă de multe ori în cărțile pentru adolescenți, ea a avut multe pasaje profunde ce reflectau asupra vieții și care mi-au dat de gândit. A avut tema violului, a adevărului, a dragostei, toate îmbinate într-o poveste uimitoare. Cu siguranță felul de a scrie a autoarei a ajutat mult și m-a făcut să termin de citit cartea într-o singură zi, de mult ne mai întâmplându-se acest lucru.  
   Mi-a plăcut că s-a pus accentul de prietenie și încredere, nu întotdeauna o poveste cutremurătoare așa ca a lui Jacqueline poate fi crezută și rareori este chiar susținută. Mi-a plăcut și felul în care autoare a introdus personajul masculin, sub aspectul unui salvator ce era la locul potrivit în momentul potrivit. 
 De asemenea romanul nu s-a bazat doar pe acest aspect, a avut mai multe puncte cheie, trecutul lui Lucas, pasiunea și viitorul personajului feminin Jacqueline și multe pasaje în care se regăseau mărturisiri ale tinerilor ce au fost victime ale abuzului cel puțin o dată în viață.
 Vreau să punctez și relația dintre Lucas și Jackie, mi s-a părut atât de naturală, a venit de la sine, nimic nu a fost forțat și chiar îmi era drag să-i văd împreună. El a fost întotdeauna lângă ea, chiar dacă ea nu a știut asta și prin diferite mesaje subtile a îndrumat-o și învățat-o să facă față situației și să fie mai puternică. 
  În concluzie, Tammara Webber se face auzită prin personajele sale, ca și cum ar implora să înțelegem cu adevărat mesajul cărții, și anume: adevărul trebuie să fie scos la lumină și să nu fie lăsat ascuns în trecutul nimănui, știind că trebuie să tai răul de la rădăcină, astfel ai putea avea pe conștiință următoarea victimă a agresorului tău. 
 
 Editura: Epica
 Notă: 5/5    
 

Revista Bravo: impreuna cu 2 pachete Fetele Gallagher


duminică, 5 mai 2013

Paste fericit!

Va urez un Paste fericit alaturi de cei dragi!
Si sa ciocnim si un ou rosu, asa virtual. :)
Sper ca va adus iepurasul ceea ce v-ati dorit si sa va bucurati de aceasta zi cu o felie de cozonac, pasca si alte bunatati.

Hristos a Inviat!

luni, 29 aprilie 2013

Reactie in lant de Simone Elkeles

Când există CHIMIE PERFECTĂ,
se declanşează atracţia.
Iar LEGILE ATRACŢIEI nu pot duce decât la…
o REACŢIE ÎN LANŢ!

REACŢIE ÎN LANŢ, vol. 3 din seria CHIMIE PERFECTĂ de Simone Elkeles
Premiul pentru CEL MAI BUN ROMAN DE DRAGOSTE PENTRU TINERI,
acordat de Asociaţia Scriitorilor de Romane de Dragoste din America

BESTSELLER NEW YORK TIMES
BESTSELLER USA TODAY
BESTSELLER PUBLISHERS WEEKLY
Când Luis mi-a zâmbit şi am simţit fiorul atracţiei, am intrat în panică. Nu-mi permit să las garda jos, iar un tip ca Luis e la fel de periculos ca Marco. Îmi dau seama de asta după felul cum surâde. Arată destul de inocent, dar nu mă păcăleşte el pe mine. Poate pe alte fete, dar nu pe mine…
Teoretic, Nikki are dreptate. Dar practic…
În viaţă, ea încearcă să se conducă după trei reguli: băieţii mint ca să-şi atingă scopurile, să nu te încrezi într-un băiat care îţi spune „te iubesc” şi să nu ieşi niciodată cu un tip din cartierul de sud al orăşelului Fairfield. Chiar dacă părinţii ei s-au născut în Mexic, Nikki, în calitate de fiică de doctor, are mai multe în comun cu vecinii săi din nordul oraşului decât cu colegii de şcoală din banda Latino Blood. Dar când îl cunoaşte pe Luis, este tentată să-şi încalce toate principiile.
Sunt conştient că am în mine o anumită doză de nebunie – plăcerea de a înfrunta pericolele… simt adrenalina curgându-mi prin vene – recunoaşte Luis. Pentru el, cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată este cum să o convingă pe Nikki să-i dea o şansă unui intrus din cartierul de sud, asta până să devină, la rândul său, ţinta noului lider al bandei Latino Blood.
Vor fi oare sentimentele sale pentru Nikki suficient de puternice pentru a-l opri să intre într-o lume întunecată şi brutală şi a trăi periculos tot restul vieţii?
Acest ultim volum al seriei Chimie perfectă vă dezvăluie răspunsul la întrebare!

Cartea are 384 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată, fără supracopertă şi preţul de listă 39,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

Cand esti vrajitoare...de Carolyn MacCullough

Emoţionantă şi fermecătoare de la prima până la ultima pagină! Atât de fascinantă, încât îţi vei dori să continue într-un al doilea volum – pentru că atunci…
CÂND EŞTI VRĂJITOARE
…RĂMÂI VEŞNIC VRĂJITOARE!

*
Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toţi.

TAMSIN GREENE face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiţie. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are şaptesprezece ani, îşi petrece cea mai mare parte din timp la şcoala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanţelor de vară, este obligată să revină acasă şi să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie şi o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viaţa ei, Tamsin se simte privită cu respect şi admiraţie, şi, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros şi vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedeşte a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.

„Cu acest roman al său, Carolyn MacCullough aruncă o vrajă uluitoare. Secrete de familie şi rivalităţi între surori, călătorii în timp şi Talente magice – toate urzite laolaltă pentru a crea o poveste supranaturală, captivantă pentru cititorii tineri. La toate acestea se mai adaugă  lupta dintre bine şi rău, precum şi momentul încântător al primului sărut, astfel încât ajungem să ne dorim ca acest roman fermecător să aibă o continuare.” - Megan McCafferty
“Cu un ritm rapid, plin de suspans, cu un punct culminant bine pregătit, acest roman va fi pe gustul adolescenţilor, pasionaţi de poveşti dramatice şi de aventuri magice.” - The Bulletin
“Un roman urban fantasy elegant, pasionant.” - Publishers Weekly
Cartea are 320 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 29,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.  

marți, 2 aprilie 2013

Recenzie Spulbera-ma de Tahereh Mafi


Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online, spre recenzie. In plus, se mai poate gasi si o gama variata de carti in limba engleza. "Spulbera-ma" poate sa fie comandata de aici.
_______________________

"Spulberă-mă" are un mesaj puternic emoțional ce reușește să-ți capteze atenția. Nu am mai citit de mult timp o carte cu o asemenea plăcere. Paginile zburau, iar eu mă identificam și mai mult cu povestea creată de Tahereh Mafi.
 Cartea are ceva aparte, are un personaj fascinant, puternic și pus în evidență foarte bine de către autoare. Povestea are o tentă sensibilă, dar în același timp descoperim un joc periculos ce-și schimbă regulile o dată cu mișcările personajelor noastre.
 Ideea cărții este unică, faptul că atingerea lui Julliette este mortală, iar viața ei s-a bazat doar pe respingere și izolare ne face să ne gândim la un personaj cu dizabilități, marcat profund, fără personalitate ce nu se poate adapta în lumea reală, în schimb ea este perfect normală.
 Toată durerea pe care a acumulat-o de-a lungul anilor a făcut-o să iubească cu pasiune, să profite de fiecare mângâiere și îmbrățișare. Gândurile ei sunt curate, exprimarea sa are o naturalețe aparte însă atunci când meditează asupra unui aspect important, mintea sa se chinuie să accepte realitatea, astfel în același timp fiind o nebunie totală în capul ei.
 Mi s-a părut fascinant personajul Warner și obsesia sa pentru Juliett. Într-o anumită măsură am prins drag de el, chiar dacă acesta este personajul negativ. Într-o clipă era tandru și interesat de bunăstarea ei, că mai apoi să o supună testelor lui maniace și să o facă să sufere.
 Încrederea nu este un punct cheie al romanului, deseori având impresia că personajele nu sunt ceea ce par, Adam fiind unul dintre ele. Mi s-a părut a fi un personaj cameleonic, indecis, dar în același timp destul de hotărât. Deși avem multe detalii despre el în carte, făcându-ne să știm într-un fel totul despre el și să îl îndrăgim, tot am impresia că a rămas ceva nespus și ascunde un mare secret.
 Cuplul format dintre Julliette și Adam va trebui să pornească în aventura vieții lor și să lupte împotriva celor ce au distrus orașul. Acum, o dată evadați, nimic nu mai pare a sta în calea lor, însă vestea șocantă că Julliette s-ar putea să nu fie singura ființă umană ce posedă un "dar" special care are menirea de a îi rănii pe cei din jurul ei, dă toate planurile peste cap.  

 Din punctul meu de vedere, “Spulbera-ma” este genul de carte pe care ori o iubești, ori o urăști.

 Editura: Leda
 Notă: 5/5

luni, 11 martie 2013

Orasul Ingerilor Cazuti de Cassandra Clare


In curand

Războiul s-a terminat, iar Clary Fray se întoarce la New York, entuziasmată de planurile sale de viitor.
Dar totul are un preţ…
În sfârşit, vânătorii de umbre fac pace cu locuitorii din Lumea de Jos. Clary se antrenează să devină vânător de umbre şi să-şi folosească puterea unică. Mama ei se căsătoreşte cu iubirea vieţii sale. Şi, mai important decât orice, Clary poate spune despre Jace că este iubitul ei.
Dar…
Cineva ucide vânători de umbre, iscând tensiuni între vânătorii de umbre şi locuitorii din Lumea de Jos, ceea ce ar putea duce la un al doilea sângeros război. Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, nu o poate ajuta – mama lui tocmai a aflat despre el că este vampir, iar Simon este nevoit să plece de acasă. Când Jace începe să se îndepărteze de Clary fără să-i explice acesteia de ce o face, tânăra se vede forţată să investigheze adâncurile unor mistere care, odată desluşite, îi revelează un coşmar cum nu se poate mai groaznic: ea însăşi a pus în mişcare un lanţ de evenimente în urma cărora i-ar putea pierde pe toţi cei pe care-i iubeşte.
Inclusiv pe Jace…  

„În cartea a patra îşi fac apariţia numeroase personaje familiare, inclusiv câteva din romanul Îngerul mecanic. Suspansul din final îi va face pe fanii seriei Instrumente mortale să-şi dorească cu nerăbdare o continuare!”- Booklist  

vineri, 8 martie 2013

8 martie - Ziua Femeii

La multi ani!

Astazi este o zi deosebita asa ca nu puteam sa o trec cu vederea.
Fetelor, sa aveti parte de tot ce va doriti si sa veniti acasa cu un brat de flori din partea celor dragi!

Sarutul mortii de Rachel Caine


In curand

De fapt este foarte simplu, dacă te gândeşti că însoţitorul grupului nu este altul decât durul Oliver, vampirul care nu cunoaşte mila.

Totul începe în momentul în care Michael Glass primeşte apelul telefonic pe care-l aşteptase de multă vreme. Talentul său a atras atenţia unui renumit producător muzical din Dallas, care vrea să-i înregistreze un disc demo și să-i organizeze câteva concerte… ceea ce înseamnă că pentru Michael începe o nouă viaţă.

Însă nu va călători singur. Îl vor însoţi prietenii săi umani – rebela Eve, deseori neînţeleasa Claire, şi curajosul Shane. Şi totul ar fi minunat dacă alături de ei nu ar fi prezent, în calitate de escortă, vampirul Oliver, nemuritoare mână forte. Cu un astfel de grup, să nu ne mirăm că plimbarea la Dallas se transformă într-o veritabilă aventură.

Şi, într-adevăr, primejdiile îi urmăresc la fiecare pas. Captivi în orăşelul Blacke,  alături de oameni care-i urăsc și un sălbatic grup de vampiri nomazi, dornici să-şi ofere un ospăţ scăldat în sânge, Michael şi prietenii săi riscă să nu mai ajungă în Dallas la timp… sau chiar niciodată.

„O lume şocantă, în care domnesc vampirii, supravieţuiesc numai cei puternici, iar dragostea oferă speranţă în cele mai întunecate clipe.” — DARQUE REVIEWS

joi, 7 martie 2013

Dezvaluiri de sucub de Richelle Mead


In curand

Dezvăluiri de sucub, ultimul volum al seriei, este mai mult decât un simplu romance paranormal despre escapadele unui sucub simpatic ─ este o carte despre dragoste, prietenie, intrigi, decepţii şi acceptare. Şi, deşi previzibil, sfârşitul aduce cu el răspunsul la multe întrebări şi dă sentimentul unei încheieri satisfăcătoare a poveştii Georginei.

De data aceasta, acţiunea are loc de Crăciun, şi Georgina lucrează part-time la un mall ca unul dintre elfii lui Moş Crăciun. Ea şi Seth sunt deja un cuplu, când, brusc, Georgina primeşte un ordin de transfer de la Seattle la Las Vegas. Slujba este una de vis, dar momentul nu este deloc potrivit pentru Seth, care nu îşi poate părăsi familia din cauza bolii cumnatei sale. În acelaşi timp, prietenilor Georginei li se par foarte ciudate condiţiile transferului şi decid să se implice ca să descopere ce se întâmplă de fapt. Iar Georgina află că s-ar putea să existe o problemă cu contractul ei…
Toţi prietenii Georginei sunt din nou prezenţi, fie că se întâlnesc la o seară de fondue, fie că participă la o competiţie de bowling organizată de Jerome împotriva rivalei sale. E un grup de prieteni veseli, toţi lucrători ai raiului sau iadului, mereu alături de Georgina atunci când ea are nevoie de ajutor, nişte personaje pitoreşti şi inedite ─ căci unde mai poţi găsi un demon ca Jerome, care a decis să umble prin lume cu înfăţişarea lui John Cusack, sau un înger beţiv precum Carter, care e întotdeauna îmbrăcat asemenea unui boschetar?
Intriga şi personajele unice, combinaţia de romance, aventură, mister şi umor fac din această serie o lectură fascinantă şi emoţionantă, o poveste mult prea bună pentru a fi ratată.

Cartea are 352 de pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată, iar preţul de listă 44,90 RON. La precomandă, veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

duminică, 3 martie 2013

Anna si sarutul frantuzesc de Stephanie Perkins


De la primul la ultimul rând, cartea este pur şi simplu cuceritoare. E amuzantă, plină de suspans, de neprevăzut şi, bineînţeles – în Paris, cel mai romantic oraş al lumii – de dragoste.
Anna este o americancă exilată la Paris (fireşte că în pofida voinţei sale) pentru ultimul an de liceu. Totul e nou, necunoscut şi potenţial de neînţeles, inclusiv şi mai ales limba, iar ea trebuie să-şi măsoare de două ori toate gesturile, toate cuvintele, confuză şi disperată să nu facă vreo gafă. Singură n-ar reuşi, dar, vorba colegei ei din vecini: „de aceea sunt prieteni pe lume”.
Cu grupul de noi prieteni, totul se schimbă radical. Şi mai ales cu St. Claire – hei, care fată ar rămâne insensibilă la o asemenea combinaţie de însuşiri „extra”: bine-făcut, frumos, inteligent, vorbăreţ şi cu un ucigător simţ al umorului? Cu o singură problemă: „St. Claire e deja luat”, are o iubită. Anna îşi repetă „suntem doar buni prieteni, suntem doar buni prieteni”, dar sentimentele, reciproce, devin de neînlăturat.
Ezitări, îndrăzneli, îndoieli, interpretări greşite, întâmplări vesele şi triste, reacţii-surpriză şi un îndelung amânat sărut – tot arsenalul seducţiei şi tot jocul dragostei, bine dozat şi excelent temporizat. Cum mărturisea o cititoare vrăjită: „E una din acele cărţi pe care le citeşti şi îţi spui: Sper să mi se întâmple şi mie asta! Sper să întâlnesc şi eu pe cineva aşa! Sper să am şi eu prieteni ca aceştia!”
DIN 25 MARTIE ÎN LIBRĂRII!

vineri, 1 martie 2013

1 Martie

A venit primavara!

Afara soarele straluceste puternic si sunt sigura ca va fi o placere sa mergem prin parcuri sau la plimbare.
Va doresc sa aveti parte de multe realizari in aceasta primavara si sa incepeti ziua cu bine. Fetelor, noi vom fi rasfatate luna aceasta, mai ales azi, asa ca, sa avem parte de multe martisoare frumoase din partea celor dragi!

O zi cu soare in suflet va doresc si sa zambiti mai mult decat de obicei!

miercuri, 27 februarie 2013

Recenzie Zece lucruri pe care le-am facut (si probabil n-ar fi trebuit) de Sarah Mlynowski

Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online, spre recenzie. In plus, se mai poate gasi si o gama variata de carti in limba engleza. "Zece lucruri pe care le-am facut (si probabil n-ar fi trebuit)" poate sa fie comandata de aici.
___________________________


"Zece lucruri pe care le-am făcut (și probabil n-ar fi trebuit)" este o carte clișeu, care la prima vedere îți ascunde mesajele prețioase pe care a încercat să ni le transmită autoarea. Viața unei adolescente este pusă în prim-plan, gândurile, comportamentul și faptele sale sunt simple inconștiențe de moment, dar în același timp pe parcursul poveștii personajul principal, April, se confruntă cu situații mature și reușește să le facă față. 
Deși la început, am crezut că este o lectură ușoară, adolescentină, autoarea ne-a oferit sfaturi serioase presărate prin năzbâtiile lui April. Cartea trebuie citită printre rânduri pentru a ne da seama de maturitatea pe care personajul nostru o are, deși ea nu conștientizează acest fapt. Mi-a plăcut cum și-a asumat toate greșelile, chiar dacă printr-un mod copilăresc și superficial. 
 April evoluează în volumul acesta. Legată de părinți timp de 16 ani, a fost ca și cum viața ei a stat în loc, ocupându-și timpul de chestii specifice adolescenților, trăind fără griji, înconjurată de bârfele țesute în grupul prietenilor ei și mici chicoteli la colțul străzii. Totul se schimbă când părinții ei sunt hotărâți să se mute din oraș, iar ea nu este încă pregătită să-i dea drumul vieții pe care a avut-o, așa că datorită a câtorva minciuni evită mutarea părinților ei și decide să trăiască o perioadă alături de o prietenă. 
 De aici începe jocul fetelor, fără griji, responsabilități și cu o libertatea de care credeau că nu vor mai avea parte. April va trece prin momente amuzante, dar asta nu înseamnă că drama nu își va face loc în viața ei.
Mi-au plăcut momentele când a fost conștientă în ceea ce privește riscurile pe care ar trebui să și le asume, aceasta s-a maturizat treptat și a oferit cititorilor sfaturi prin comportamentul ei. 
 Autoarea a făcut acest personaj cameleonic, deoarece în unele momente April era genul de fată neinteresată de cei din jur și de consecințe, iar imediat acționa matur și cu multă seriozitate. Uneori aveam impresia că ea avea personalități duplicitare, am simțit mai mult ca oricând gândurile autoarei, ele interveneau mereu când April era cât pe ce să facă o prostie, trimițând-o înapoi pe drumul cel bun. Aș putea spune că autoarea nu a fost pe aceeași lungime de undă cu personajul, dar totuși la creat reprezentând ceea ce ea nu ar fi niciodată și încercând să-i dea personajului o lecție și să îl pună la punct în fața cititorilor. 
 Cert este că procesul de maturizare este cheia cărții și reprezintă ceva esențial pentru personajul nostru.
 
 Editura: Epica
 Notă: 3.5/5 

duminică, 24 februarie 2013

Revista Avantaje impreuna cu "Mama sau femeie?" de Elisabeth Badinter

Impreuna cu numarul revistei "Avantaje" din martie, va aparea cartea "Mama sau femeie" de Elisabeth Badinter. Pretul cartii va fi de 14,99 lei si va aparea pe 26 februarie.
_________________________

"Trăim o epocă a contradicțiilor –  a fi mamă înseamnă astăzi împlinirea supremă pentru o femeie, dar și sacrificarea independenței, a carierei, a vieții sociale și chiar de cuplu. Mamele cu normă întreagă primesc mai puțini bani și se află deseori în situația de a răspunde la întrebarea „Dar tu ce faci toată ziua?“ Într-o societate în care majoritatea muncește și în care femeia ideală reușește pe plan profesional, cea care stă acasă pentru a-și crește copiii riscă să devină sclava propriei alegeri.Nu este de mirare că femeile aleg să devină mame tot mai târziu, adesea după treizeci de ani, după efectuarea studiilor, găsirea unui serviciu și a unui partener de viață stabil. În ţările cele mai atinse de scăderea natalității, se observă doi factori principali care constituie frâne puternice în calea dorinţei femeilor de a deveni mame. Primul este presiunea socială a modelului bunei mame, cea care se sacrifică total pentru copil, uitând să fie și femeie. Cel de-al doilea – care decurge din primul – este absenţa unei politici familiale în favoarea femeilor (și asta într-o perioadă dominată de crize economice și de nesiguranță financiară atât pentru femei, cât și pentru bărbați).Așadar, este maternitatea o nouă formă de sclavie?Elisabeth Badinter, personalitate a culturii franceze şi feministă angajată, încearcă să răspundă acestei întrebări și multor altora, antrenându-ne într-o polemică pasională,   însoţită de analize bine documentate şi de părerile unor specialişti în domeniu."

marți, 12 februarie 2013

Maratonul reducerilor pe Libris.ro

Zilnic, mii de titluri la promotie! Vezi AICI oferta.


Cea mai mare oferta online de carte, peste 140.000 de titluri in romana si in engleza! 



vineri, 8 februarie 2013

E usor sa te iubesc de Tammara Webber

coperta E ușor să te iubesc
SALVATĂ DE UN STRĂIN. BÂNTUITĂ DE UN SECRET.
CÂTEODATĂ, DRAGOSTEA NU-I UN LUCRU SIMPLU…
El o urmăreşte, dar nu face cunoştinţă cu ea până când, o dată, într-o întâlnire neaşteptată, el devine salvatorul ei.
Atracţia dintre ei e incontestabilă. Totuşi trecutul, pe care el s-a străduit atât de mult să-l depăşească, şi viitorul, în care ea-şi pune atât de mari speranţe, ameninţă să-i despartă.
Numai împreună ar putea să lupte cu durerea şi vinovăţia, să înfrunte adevărul şi să găsească neașteptata putere a dragostei.
Jackie este o fată frumoasă, este la colegiu, de trei ani are un iubit admirabil şi i se pare că viaţa e uşoară şi viitorul îi zâmbeşte. Fără veste, iubitul o părăseşte pentru că vrea să încerce ceva nou, iar durerea despărţirii o face să nu mai ajungă la cursuri şi să fie la un pas să piardă examenul şi anul. Scapă ca prin urechile acului dintr-o tentativă de viol, părinţii îi spun că se duc la schi atunci când hotărăște să vină şi ea acasă în vacanţă… De unde să înceapă să se refacă?
De n-ar fi prietenii, s-ar prăbuși. Pas cu pas, ei o ajută să meargă mai departe. E ca într-un joc, îi vor spune ei şi o vor învăţa că este destul de puternică pentru a supravieţui.
Tammara Webber scrie o carte despre obsesie, punând-o sub lupă şi cântărindu-i bunele şi relele. Fiecare dintre personajele sale, atât de vii şi de colorate, are nişte demoni personali pe care trebuie să-i învingă, principalii vinovaţi pentru „greşeli” fiind: obişnuinţa care te face orb la realitate, dorinţa de a avea succes cu orice preţ, rivalitatea care calcă totul în picioare, ruşinea care te amuţeşte când ar trebui să strigi, neîncrederea că „de data asta” va fi altfel, va fi bine.
Cum iei cea mai bună decizie? E foarte uşor când iubeşti!
Pentru că, pe lângă tema violului – o fărădelege care lasă traume adânci şi totuşi, de regulă, este simplist expediată, bagatelizată, considerându-se că se poate „rezolva” la mica înţelegere între părţi şi mai ales, atât de adesea, aruncându-se vina asupra… victimei! – ţi se oferă una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, captivantă prin descrierea scenelor de interacţiune între protagonişti unde, citind, te simţi deopotrivă intrus şi curios, şi fascinantă prin multiplele meandre, prin surprizele care se ţin lanţ, prin arta cu care scriitoarea ştie să te ţină cu sufletul la gură şi cu pumnii strânşi pentru personajele pe care le îndrăgeşti necondiţionat.


   

miercuri, 6 februarie 2013

Recenzie Crescendo de Becca Fitzpatrick

Aceasta carte mi-a fost oferita de Libris, o librarie online, spre recenzie. In plus, se mai poate gasi si o gama variata de carti in limba engleza. " Crescendo " poate sa fie comandata de aici.
_______________________

Mi-a plăcut mult stilul autoarei din primul volum și îmi doream mult să continui seria. De obicei mă ghidez după personaje atunci când îmi dau ultimul cuvânt în legătură cu o anumită carte, dacă mă regăsesc în ele, dacă eu consider deciziile luate întemeiate, raționale ori iraționale, însă nu puerile. Atunci când găsesc o poveste originală o citesc cu cea mai mare satisfacție, iar dacă autorul/autoarea au un stil bun de a scrie mă declar complet mulțumită. Aceste lucruri mi s-au întâmplat și la seria "Îngerul nopții". De aceea mi-am dorit să citesc "Crescendo" volumul doi din serie. 

Mi-a plăcut mult și îmi place stilul general al cărții, ușor sobru, presărat pe ici colo cu replici amuzante și relaxante. 

 Poate într-o anumită măsura îmi doream să îmi întreacă așteptările acest volum față de cel anterior. Nu contest genialitate cărții, a fost un volum mai mult decât ok, însă am simțit cum istoria din "Îngerul nopții" s-a repetat și aici. 

 Motivul rămâne neschimbat, pericolul plutește în jurul Norei și ea la fel ca de obicei prin firea sa încăpățânată, ignoră toate semnele. Cert este că cineva va fi întotdeauna gata să o sacrifice pe ea pentru a obține ce își dorește, la fel cum întâlnim și în primul volum. 

 Patch este un personaj foarte puternic, serios și la fel de orgolios ca Nora, iar de fiecare dată când apărea în poveste mă lua prin surprindere și mă așteptam să se întâmple instantaneu ceva rău. Mi-a displăcut total rolul lui de această dată, deși știa că îi rănește pe cei din jurul său el continua "jocul" și punea mult mai multe paie pe foc. O perioadă am crezut că face acest lucru intenționat numai să vadă suferința și chiar dacă la final ni se dezvăluie toate problemele la care aveam semne de întrebare în legătură cu el, tot la aceeași părere am rămas.

 Îngerii căzuți și arhanghelii aduc numai probleme, iar Nora se află în fața unui adevăr întunecat ce trebuie să îi facă față. Rămâne de văzut dacă va da cu piciorul la toată povestea și se va întoarce în lumea ei de adolescenți sau dacă va înainta și mai mult în jocul acesta periculos. 

 Mi-a plăcut cum autoarea a modelat personalitățile personajele din cărțile ei, simt cum fiecare este pe cale să explodeze, iar deciziile iraționale luate duc la și mai multă intrigă și la o acțiune alertă. Întotdeauna suntem surprinși de ceva nou, iar acest "nou" naște și mai mult mister de care au nevoie cititorii pentru a rămâne fascinați de poveste. 
 
 Editura: Litera
 Notă: 4/5
  

Inainte de ispita de Peter Robinson


“O poveste captivantă care aminteşte nu numai de Hollywoodul de odinioară, dar şi de epoca de aur a romanelor britanice în tradiţia Agathei Christie şi a lui Daphne du Maurier.” – Wall Street Journal

ÎNAINTE DE ISPITĂ, de Peter Robinson, colecţia “Thriller”

Chris Lowndes şi-a construit o carieră înfloritoare la Hollywood, compunând muzică pentru filme de Oscar. Dar după douăzeci de ani pe meleaguri străine, şi suferind încă după moartea prematură a iubitei sale soţii, se hotărăşte să se întoarcă în Yorkshire, ţinutul copilăriei lui.
Şi astfel cumpără conacul Kilnsgate, o casă veche şi izolată, situată într-o vâlcea înecată în vegetaţie. Dar deşi casa îl cucereşte din prima clipă, ea are ceva care îl tulbură, dându-i o vagă senzaţie că încăperile rămase pustii atâta amar de ani îl aşteptaseră pe el. E un sentiment ce devine tot mai puternic atunci când află că fascinantul conac fusese scena unei crime petrecute cu şaizeci de ani în urmă. Fostul proprietar, distinsul doctor Ernest Fox, a fost, se spune, otrăvit de frumoasa şi mult mai tânăra lui soţie, Grace Fox. Arestată şi judecată, Grace a fost găsită vinovată de odioasa crimă şi a fost spânzurată.
Povestea îi stârneşte curiozitatea lui Chris, şi acesta începe să discute cu oamenii locului şi să caute prin arhive informaţii despre misteriosul caz. Şi cu cât află mai multe, cu atât devine mai convins de posibilitatea ca Grace să fi fost nevinovată. Ignorând sfaturile şi avertismentele de a renunţa la cercetările sale, el se încăpăţânează să descopere ce s-a întâmplat în realitate cu peste o jumătate de secol în urmă ─ o căutare obsedantă care îl va purta în meandrele trecutui şi într-un păienjeniş de secrete cu reverberaţii până în prezent.

O explorare fascinantă şi plină de suspans a culpabilităţii, a limitelor responsabilităţii personale, a sacrificiului de sine şi a mântuirii, culminând cu o uluitoare şi cutremurătoare revelaţie!

“Peter Robinson îşi merită pe deplin locul în liga, dacă nu chiar la topul ligii celor mai mari scriitori britanici de romane poliţiste.” – The Times

“…o intrigă labirintică şi personaje excelent construite”- Observer

„…un mister nuanţat, obsedant…” – Daily Express

„Una dintre cele mai talentate voci din literatura poliţistă contemporană.” – Publishers Weekly

Cartea are 512 de pagini, formatul 10,5×17,5 cm, ediţia este broşată, iar preţul de listă este 44,90 lei.

sâmbătă, 2 februarie 2013

Academia Vampirilor: Distributie

Filmul ce va fi realizat dupa seria de carti "Academia Vampirilor" a autoarei Richelle Mead prinde contur!!
Sunt foarte incantata de anuntarea noilor actori ce ii vor interpreta pe Rose, Dimitri si Lissa. Insa am o retinere fata de actorii Danila si Lucy pentru ca in mintea mea Dimitri si Lissa erau complet diferiti, dar o sa vedem cum vor evolua lucrurile si daca intra in pielea personajelor.

(Rose Hathaway - Zoey Deutch) 

(Dimitri Belikov - Danila Kozlovskiy)

(Lissa Dragomir - Lucy Fry)




Zoey Deutch mi se pare perfecta, asa ca, abia astept sa o vad in actiune! :)
Seria "Academia Vampirilor" este printre preferatele mele. Richelle Mead este un geniu si ador cartile scrise de ea, de aceea am fost si sunt in continuare foarte bucuroasa de aceasta veste, iar cat de curand vom sta cu sufletele la gura in asteptarea filmului!

Ce parere aveti despre actorii ce vor juca rolul personajelor importane din seria "Academia Vampirilor"?

joi, 31 ianuarie 2013

"Carti Pentru Adolescenti" a implinit 2 ani!!

Da, da da! Astazi, 31 ianuarie, blog-ul meu implineste 2 ani de activitate. Asa ca, va invit la o felie de tort virtual. :))

Sincer, s-au intamplat atat de multe lucruri de cand am inceput sa scriu pe acest blog. Am cunoscut prieteni minunati, am descoperit carti frumoase, am trait prin intermediul lor in nenumarate povesti si m-am dezvoltat eu ca persoana. Mi-am schimbat mult mentalitatea fata de acum 2 ani, privesc lucrurile diferit si ma bucur intotdeauna de o noua perspectiva pe care o am asupra vietii.

Pasiunea mea pentru lectura a inflorit de cand am infiinta blog-ul "Carti Pentru Adolescenti", zi de zi am cate o carte la indemana si evadez in lumea ei. :)

Vreau sa multumesc librariei online Libris, pentru suportul acordat, unele recenzii se afla aici datorita sprijinului lor si ma bucur ca ii am ca parteneri.
In plus, multe recenzii scrise de mine se gasesc si pe Addox, o revista online cu care colaborez, pentru a le insufla tinerilor interesul pentru lectura.
Si nu in ultimul rand, va multumesc voua, cei care stati alaturi de mine si de blog-ul meu si imi apreciati "munca".



La multi ani "Carti Pentru Adolescenti"! :)

luni, 28 ianuarie 2013

Primele 100 de cuvinte #7 - Crescendo de Becca Fitzpatrick



"Coldwater, Maine 
cu 14 luni in urma

 Bratele macesului se intindeau ca niste gheare inspre fereastra din spatele lui Harrison Grey, care doar frunzarea cartea, nemaiputand sa citeasca in tot vacarmul ala. Un vant naprasnic de primavara se inversunase toata noaptea asupra casei de tara, vuind si suierand, lovind obloanele de marginile ferestrelor cu un pocnet repetat. Calendarul o fi aratat el luna martie, insa Harrison avea destula minte cat sa-si dea seama ca nu venea primavara. Daca tinea seama de furtuna, nu ar fi fost surprins sa descopere pana dimineata intregul sat inghetat si alb.
 Pentru a inabusi vuietul [...]"

Precomanda Mostenirea familiei Van Alen de Melissa de la Cruz


vineri, 25 ianuarie 2013

Recenzie Joc dublu de Lisa Scottoline

Adăugaţi o legendă

"Joc dublu", este un thriller bun cu o acțiune alertă. Astfel, de la început Lisa Scottline ne demonstrează că legăturile de sânge nu protejează întotdeauna o persoană din calea răului. Povestea a două gemene ce luptă pentru supremație, prin mijloace proprii, ce reușesc să-și fure identitatea una alteia, fiecare având un cu totul alt scop.
 Două gemene identice. Două personalități diferite. Două vieți schimbate. Prin aceste lucruri autoarea mi-a captat interesul și m-a făcut să citesc cu multă curiozitate cartea.
 Fuga continuă a personajelor pentru aflarea adevărului este presărată cu mult suspans. Alice va încerca să-și ucidă propria soră și să-i fure identitatea, Bennie fiind o avocată de mare success. Nimeni nu va sta în calea ei, iar dacă cineva va păși fie cât de puțin pe teritoriul ei, incurcandu-i planurile, va fi hotărâtă să îl ucidă. Din acest punct Alice îi va destrăma viața lui Bennie cu fiecare secundă în care o înlocuiește.
 Mi-au plăcut personalitățile celor două gemene, una fiind o criminală în serie la propriu, trăind în întuneric și în mizerie, iar cealaltă având o viață perfectă, o carieră și prieteni. Autoarea ne-a lăsat să descoperim mai mult din firea umană, ne-a demonstrat că răul poate converti și cel mai pur suflet, deoarece el se află acolo, chiar dacă nu-și face simțită prezența, trebuie doar un impuls, o scânteie, pentru a îl trezi la viață.
  Nu au lipsit nici clipele amuzante din carte, erau plăcute scenele, relaxante, ușoare, fără a fi încărcate cu elemente dramatice, iar acest lucru a adus un suflu de aer proaspăt. 
  Umorul sumbru al autoarei și-a făcut prezența prin intermediul lui Alice. Acest personaj malefic cu un suflet întunecat cu gesturi mecanice și bine calculate. Chiar dacă avea toate motivele să zâmbească, și să lase gardă jos, ea era întotdeauna pe poziții, decisă să înlăture fie și cel mai mic obstacol din calea ei. M-a deranjat la un moment dat cruzimea acesteia și tot așteptam momentul să fie demascată, însă acest lucru nu s-a produs așa ușor. 
 În schimb Bennie, deși toată viața ei a fost elegantă, a zâmbit și a fost o fire dreaptă, ea se va schimba pe parcurs după ce a fost pusă în pericol de sora ei geamănă, iar căutarea adevărului îi va dovedi că gândurile întunecate sunt o genă a familiei și este în stare și ea de tot ce e mai rău pentru a își recupera viața înapoi. 
 Cartea curpinde toate etapele vieții, ni se prezintă crudul adevăr ce stă în spatele unui zâmbet sincer și frumos. Autoarea a combinat foarte bine elementele, stilul său a fost ușor și m-am acomodat foarte repede cu el, totuși speram la un alt final, în care societatea să redevină dreaptă, dar realitatea nu este nici bună, nici frumoasă. Un om rău poate avea parte de o viață bună, iar un om bun poate trăi în cele mai negre coșmaruri.
 
 Editura: All
 Notă: 4/5 

Revista Bravo: Seria Vampirii din Morganville de Rachel Caine


Fanii cărţilor cu vampiri vor fi încântaţi!

Începând din 29 ianuarie 2013 vom publica în ediţie de chioşc, împreună cu revista BRAVO, primele 4 volume ale seriei Vampirii din Morganville de Rachel Caine (fiecare volum editat în ediţie de chioşc va avea 2 părţi).

Iată mai jos calendarul apariţiilor:

VOL. 1/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 29.01.2013
VOL. 1/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 12.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 26.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 12.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 26.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 9.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 23.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 7.05.2013




"Bine aţi venit în Morganville, Texas ! Nu rămâneţi pe afară după ce se lasă întunericul…

Morganville este un mic oraş universitar din inima Texasului, plin de personaje ciudate… unele chiar malefice. Atunci când studenta Claire Danvers se mută din campus într-una dintre cele mai vechi case din Morganville, descoperă că persoanele cu care împarte locuinţa nu dau prea multe semne de viaţă. Cu toate acestea, ele o vor apăra pe Claire, atunci când cele mai tainice secrete ale oraşului vor ieşi la lumină, lacome de sânge proaspăt.

„Rachel Caine le oferă cititorilor acele momente supranaturale pline de primejdii râvnite de ei.” – Darque Reviews

„Lumea vampirilor lui Caine este formidabilă… 
Fanii Amurg nu trebuie să o rateze!”  – World Nerd"
_____________________

Eu am citit seria, este una foarte buna si v-o recomand. :)


Viata ca un joc de crochet de Kate Atkinson

joi, 17 ianuarie 2013

Mostenirea familiei Van Alen de Melissa de la Cruz


In curand la Leda

MOŞTENIREA FAMILIEI VAN ALEN, volumul 4 din seria SÂNGE ALBASTRU de Melissa de la Cruz  

 Acţiunea celui de-al patrulea volum al seriei ─ considerat de cititori cel mai bun de până acum! ─ începe la un an după evenimentele din Revelaţii, încheiate cu oribilul masacru din Rio.

 Multe s-au petrecut în acest an. Schuyler şi Oliver au decis să fugă din New York după ce Schuyler a fost învinuită pe nedrept de Conclav pentru moartea bunicului ei, Lawrence Van Alen; acum sunt amândoi la Paris, încercând să obţină o audienţă la conducătoarea Conclavului european, de la care speră să primească protecţie şi sprijin. Schuyler nu mai este fetiţa timidă şi nesigură din primul volum al seriei; puterile ei au crescut şi are nevoie de tot ajutorul posibil pentru a-şi urma misiunea pe care i-a încredinţat-o bunicul său. Cât despre relaţia ei cu Jack, ştie că lui îi este menit să fie alături de Mimi, iar ea deja a ales să rămână cu Oliver. Şi totuşi, oare nu cumva se repetă povestea mamei ei? Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?

Mimi s-a alăturat echipei de Venatori condusă de Kingsley Martin, cu care străbate lumea în căutarea lui Jordan, surioara răpită a lui Bliss, care poartă în ea spiritul Străjerului. Personajul lui Mimi capătă acum dimensiuni profunde şi personalitatea ei, cândva unidimensională şi antipatică, suferă schimbări, dovedind că există în ea disponibilităţi pentru pasiune, dar şi compasiune.

Bliss Llewellyn joacă şi ea un rol esenţial, căci a devenit un Sânge Argintiu şi în trupul ei sălăşluieşte un spirit malefic şi puternic. În vreme ce luptă să-şi recapete controlul asupra trupului, minţii şi viitorului ei, trebuie să găsească forţa de a se elibera de Vizitator ─ sau e sortită să fie sclava lui pentru eternitate?

Saga celor cu Sânge Albastru continuă, şi lumea lor plină de glamour, dar şi de taine străvechi ni se dezvăluie din nou în povestea rostită pe rând de Schuyler, Mimi şi Bliss. Dragoste, secrete, îngeri şi demoni, revelaţii, întâmplări neaşteptate şi o schimbare uluitoare a personajelor ─ toate îşi au locul lor în roman, alcătuind o lectură alertă şi captivantă şi ajutând cititorul să se implice în vieţile personajelor şi să îşi dea seama că ceea ce se petrece în poveste are nişte dimensiuni mai mari decât şi-ar fi putut el imagina. Acum, nu mai e vorba doar despre vampiri şi romance ─ este vorba despre lupta constantă şi implacabilă dintre bine şi rău.

 „Schuyler Van Alen, Bliss Llewellyn şi colegii lor de şcoală revin în acest nou episod din seria Sânge Albastru – o  combinaţie delicioasă de Gossip Girl şi Amurg… .”  ─ Barnes & Noble

„Cu un amestec de dramă, romance şi fantasy pe de o parte, şi sacrificiu şi suferinţă pe de alta, acest nou volum îi va captiva pe cititori, transformând seria Sânge Albastru dintr-o lectură fascinantă într-una ce creează dependenţă.” ─ www.lovevampires.com

luni, 14 ianuarie 2013

Primele 100 de cuvinte #6 - Joc dublu de Lisa Scottline



"In afara de ADN, Bennie Rosato nu avea nimic in comun cu sora ei geamana. Amandoua aveau ochii la fel de albastri, pometii proeminenti si buzele pline, dar de fiecare data cand Benni o privea pe Alice Connely, nu putea sa vada decat diferentele dintre ele. In seara aceea, Bennie purta un costum kaki, camasa alba si pantofi maro, adica uniforma ei de avocat. Alice avea pantaloni scurti stramti, o bluza neagra decoltata adanc, un decolteu atat de obraznic, cum Bennie nici nu se gandise ca ar putea exista. Si-a pus atunci in minte sa se uite la propriul [...]"