joi, 30 august 2012

Micutele Mincinoase: Cine este "-A"?


Ati ramas masca atunci cand ati terminat de vizionat episodul 12 din Pretty Little Liars? Pai....cine nu ar ramane, cand unul dintre cele mai asteptate momente a fost dezvaluit, si anume inca un membru al echipei "-A".

 Nu spun ca nu am ramas surprinsa, din contra a fost un mic soc, dar eu ma gandisem la aceasta posibilitate pe la inceputul primului sezon, insa nu am mai dat importanta de atunci. Dar ideea aceasta mi s-a implantat in minte pentru ca majoritatea actorilor spuneau pe retelele de socializare ca toti vor ramane surprinsi de persoana care este "-A", si, dupa cum stiti nu am fi ramas surprinsi daca am fi descoperit o persoana la care ne-am fi asteptat. :))
Oricum, ceea ce conteaza este ca regizorul a reusit sa ne faca sa ramanem cu ochii lipiti de ecrane si sa asteptam nerabdatori continuarea serialului care va incepe din octombrie, pentru ca in episodul anterior s-au intamplat mult mai multe decat descoperirea lui "-A" si probabil in timpul pauzei acesteia ma voi concentra pe alte seriale pentru a reusi sa ma pun la zi cu ele. :)
Inca un lucru, mai are cineva impresia ca Paige ascunde ceva? Este ceva la fata aceasta si nu-mi pot da seama ce. 

Banuielile le tin pentru mine pentru ca nu vreau sa stric surpriza celora care nu s-au uitat inca la episod si chiar trebuie sa o faceti cat mai repede.
Iar la finalul postului va las impresia mea generala despre PLL (Micutele Mincinoase): Imposibilul intotdeauna este cheiea dezlegarii misterelor din serial. 


duminică, 26 august 2012

Seria Tara Ducan vol. 7


Fantomele din AltăLume
Volumul 7 din seria Tara Duncan
din luna septembrie în librării!
LUMEA  TAREI  DUNCAN  ESTE  ÎN  MARE  PRIMEJDIE!
Tara Duncan, Moştenitoarea Omois-ului (cel mai mare imperiu uman de pe planeta AltăLume), pregăteşte o poţiune cu ajutorul căreia vrea să-l readucă printre cei vii pe tatăl ei, acum fantomă în CealaltăLume, unde a ajuns după ce a fost ucis de Magister, conducătorul sangravilor.
În acelaşi timp, Cal încearcă să prepare aceeaşi poţiune, ca s-o readucă în lumea lui pe Eleanora, tânără Hoaţă Patentată de care este îndrăgostit lulea. Cele două poţiuni intră în rezonanţă, deschizând un portal către CealaltăLume. Sute de fantome invadează planeta altmundanilor, grăbite să găsească fiecare un trup în care să se reîncarneze. Persoanele care nu pot fi posedate sunt ucise. În doar câteva ore, Împărăteasa, miniştrii, toţi ceilalţi reprezentanţi ai puterii sunt luaţi în stăpânire de fantome, care ajung astfel să domine AltăLumea.
Singura care reuşeşte să se salveze este Tara. Iubitul ei, Robin, moare sub ochii săi, ucis de-o fantomă. Profund îndurerată, tânăra este ascunsă de căpetenia Gărzilor în Castelul Viu din Lancovit, unde soseşte şi prietenul ei Cal, care încearcă s-o îmbărbăteze: Tara nu are dreptul să se lase pradă tristeţii, doar este Moştenitoarea Imperiului Omois…
Fără ea, fără puterea magiei sale, Rezistenţa nu are nicio şansă de izbândă.
Pentru că, în secret, rebeli curajoşi – elfi, pitici, vampyri, oameni – pun la cale lupta împotriva invadatoarelor.
În timp ce este căutată în întreg imperiul, iar pe capul ei se pune o recompensă apreciabilă, Tara descoperă – răsfoind Cartea Întunecatelor Secrete – că există o singură modalitate de a distruge fantomele.
Oare va reuşi Tara să salveze AltăLumea şi să găsească în ea puterea de a reveni la viaţă?
Sau se va lăsa pradă morţii, din dorinţa de a-l reîntâlni pe Robin?
***
Aventură, dragoste, magie, umor – cu sorţitoarea Tara Duncan, scriitoarea Sophie Audouin-Mamikonian a cucerit sute de mii de cititori din întreaga lume.
„Tara Duncan este sora mai mică, franţuzoaică, a lui Harry Potter.” – Paris Match
Sophie Audouin-Mamikonian „este o JK Rowling a Franţei!” – Elle
  • Serie tradusă în 18 limbi
  • Peste 900 000 de exemplare vândute
  • Un film de desene animate difuzat în 20 de ţări

miercuri, 22 august 2012

Revenire


Ma bucur ca am reusit sa imi gasesc putin timp liber si sa scriu acest post. Da, dupa cum ati observat am lipsit saptamana trecuta si cateva zile din inceputul acestei noi saptamani. De mult nu am mai avut o perioada atat de incarcata emotional si bineinteles ca am avut nevoie de vreo 3-4 zile de somn in continuu. :)) Pana si acum imi e lene sa ma ridic din pat, iar zilele care tocmai au trecut mi-au adus pe langa toate aceste lucruri si o perioada de irascibilitate, datorita stresului si dorinta ca totul sa iasa perfect la evenimentul ce a avut loc in familia mea.
Insa acum m-am linistit, ca am scapat de toate grijile si sunt si bucuroasa ca am oficial o cumnata si o nepotica pe drum, din partea fratelui meu. :) \:D/
Revenind la blog, am observat ca nu s-a intamplat mare lucru in blogosfera, in afara de faptul ca s-au inceput filmarile la Instrumente Mortale, dupa cum stiti este cel mai asteptat film, si chiar am cautat pe tumblr poze din prima zi si sunt minunate. 
Si sper ca nu ati uitat nici de revista Bravo Girl de ieri care a aparut impreuna cu cartea "Daca ti-as spune ca te iubesc, ar trebui sa te omor", mi-am luat-o si asteapta cumintica langa pat sa o deschid.
Ei bine, ma bucur ca nu am asa de multe de recuperat, uneori lumea se schimba complet in cateva zile, dar de data aceasta nu a fost cazul sa ma ambalez ca am pierdut ceva important, chiar daca atunci cand am avut ocazia sa deschid calculatorul eram atat de grabita incat am lasat o mica tornada in spatele meu. :))

Sa aveti o zi cat mai buna. :)

marți, 14 august 2012

Bravo Girl: Fetele Gallagher de Ally Carter

FETELE GALLAGHER de Ally Carter
Un thriller romantic, plin de aventuri, suspans şi, nu în ultimul rând, umor
New York Times Bestseller
NU RATAŢI ACEASTĂ SERIE SUPER ANTRENANTĂ! – disponibilă din luna august numai cu revista Bravo Girl.
DACĂ ŢI-AŞ SPUNE CĂ TE IUBESC, AR TREBUI SĂ TE OMOR, volumul din seria FETELE GALLAGHER de ALLY CARTER ─ din 21 august împreună cu revista Bravo Girl
FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU COLEGIUL GALLAGHER… UN SOI DE HOGWARTS PENTRU SUPERSPIOANE!
Cammie Morgan are cincisprezece ani şi este elevă la Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale, o şcoală de fete tipică ─ evident, tipică dacă la orice şcoală s-ar preda arte marţiale avansate la ora de Educaţie fizică, cunoştinţe despre cele mai noi arme ale războiului chimic la orele de Ştiinţe, iar elevele ar primi distincţii pentru spargerea codurilor CIA la orele de Informatică. Deşi pretinde că este o şcoală pentru genii, Colegiul Gallagher este de fapt o şcoală pentru superspioane, unde se învaţă 14 limbi străine, Decriptare, Cultură şi Asimilare şi Operaţiuni sub Acoperire (Op-Acop, cu fabulosul Joe Solomon).
Necazurile lui Cammie încep când îl cunoaşte pe Josh, un băiat din partea locului care habar nu are ce e ea de fapt. Iar pentru a-şi păstra secretele şi pentru a părea o fată obişnuită, Cammie trebuie să mintă, ceea ce duce la situaţii amuzante; căci, deşi ea poate să-i asculte convorbirile telefonice, să se infiltreze în calculatorul lui ca un hacker sau să-l urmărească prin oraş cu iscusinţa unui adevărat James Bond, adevărul e că nu ştie cum să se descurce într-o relaţie cu cineva care nu trebuie să afle niciodată adevărul despre ea.
Inteligent scrisă, plină de umor şi antrenantă, povestea e la fel de interesantă ca orice misiune Op-Acop (gândiţi-vă la o combinaţie Mission: Impossible şi Harry Pottercu o eroină în rolul principal – sau, poate, Îngerii lui Charlie în variantă adolescentină!).
ALLY CARTER, pe adevăratul ei nume Sarah Leigh Fogleman, s-a născut în 1974 în Oklahoma.
A urmat cursurile Universităţii de Stat din Oklahoma şi ale Universităţii Cornell.
Prima ei carte a fost un roman chick lit, Cheating at Solitaire (2005), a cărui continuare, Learning to Play Gin, a apărut în 2006. Tot în 2006 a fost publicat şi primul ei roman pentru adolescenţi,Dacă ţi-aş spune că te iubesc, ar trebui să te omor, cel dintâi volum din seria Fetele Gallagher, ce are ca subiect aventurile dintr-o şcoală de spioane, Colegiul Gallagher.
O altă serie pentru adolescenţi, din care au apărut deja trei volume, se numeşte Heist Society şi are în centrul ei o afacere de familie specializată în… furturi.
Cărţile lui Ally Carter au fost publicate în peste douăzeci de ţări, apărând pe listele debestselleruri ale New York Times, USA TodayWall Street Journal, precum şi Barnes and Noble, IndieBound şi Bookscan.
Pentru mai multe informaţii despre autoare şi cărţile ei, accesaţi site-ulwww.allycarter.com.

luni, 13 august 2012

Recenzie Sacrificiul de Anna Carey


 "Sacrificiul", volum doi din Eve, a fost așteptat de toți. Recunosc, îmi doream mult să pun mâna pe carte și să o citesc, datorită acțiunii din primul volum care m-a prins total și m-a lăsat cu un gust amar atunci când l-am terminat. Știu foarte bine că îmi va fi foarte dor de Eve, fata sau mai bine zis femeia, în care s-a transformat peste noapte în această carte, iar apariția volumului trei se va lăsa cu greu așteptată. 

 Din punctul meu de vedere, punctul culminant s-a aflat în primul sfert al cărții, ceea ce nu am mai întâlnit până acum și este destul de dificil de explicat o acțiune fără a strica și a da din casă surprizele pregătite pentru noi de Anna Carey. 

 Diferența dintre Eve de acum și cea din primul volum este foarte mare. De data asta întâlnim o femeie care este stăpână pe forțele proprii și gata de a se sacrifica oricând pentru cei din jurul ei. Nu mai recunoaștem deloc fata naivă care a evadat din școală, iar întâmplările prin care a trecut a maturizat-o complet. Însă, uneori am simțit că această dezvoltare a ei a fost puțin forțată, pentru că s-a adaptat extraordinar de bine, la noul ei statut.

 Mi-a plăcut faptul că Anna Carey a evidențiat câteva personaje apărute în primul volum ce nu le-a fost acordată o prea mare atenție atunci, punând mai mult accentul pe povestea lor și prezentându-le situația actuală, printre ele numărându-se: Pip și Ruby, cele mai bune prietene ale eroinei noastre ce a fost nevoită să le abandoneze în trecut când a evadat.

 Nici cuplul Eve-Caleb nu a fost uitat, însă situația lor va fi critică datorită împrejurimi care îi vor obliga să se sacrifice unul pe celălalt și să fie afectați și persoanele din jurul lor.  

 Iar pentru cei care vroiau să afle mai multe lucruri despre Rege și Orașul de Nisip, ei bine aceasta ar trebui să fie cartea lor pentru că majoritatea acțiunii se va desfășura în acest loc, Regele fiind un personaj influent pentru acțiunea petrecută în roman.

 Eve este cu siguranță un personaj de care își va aminti foarte multă lume după terminarea seriei,  o eroină puternică, sensibilă, curajoasă ce va stârni intrigi și le va face față foarte bine.
 
 “-Genevieve, a spus el pe un ton ferm. E timpul.”
 
 Editura: Leda
 Notă: 5/5

duminică, 12 august 2012

Recenzie Noua si scurta viata a lui Bree Tanner de Stephenie Meyer



Cu toții știm finalul tragic și inevitabil al acestui personaj, care ne-a atras atenția încă din cartea/filmul Eclipsa, însă nimeni nu a știut cum a trăit el înainte să îl vedem în luptă pentru uciderea Bellei. 

 A fost o experiență complet nouă pentru fanii seriei Amurg. Datorită personajului Bree, noi am văzut prin ochii ei viața adevăratului vampir nou-născut și lupta ce se dă în fiecare. Situația este critică la început pentru fiecare dintre ei, având două variante clare încă de la început: "mori" sau "ucide". 

 Desigur, știm că tentația pentru sânge este foarte mare la vampirii nou-născuți, indiferent de autocontrolul fiecăruia, știm cât de letali sunt ei în lupte, știm cât de necruțători pot fi. Noi am privit toate aceste lucruri din perspectiva unui vânător. 

Deși, uneori ne-am gândit că am putea urâ acest personaj, datorită faptului că dă dovata de cruzime, privește cu detașare o crimă și contribuie la ea, de fapt, avem oarecare sentimente de milă, pentru că instinctele ei sunt chiar obijnuite și mult mai blânde decât a celorlalți. Se limitează la strictul necesar și încearcă pe cât posibil să rămână în umbră pentru a nu fi omorâtă. Aceste lucuri se întâmplă deseori când ești laolaltă cu o gașcă de 22 de vampiri nou-născuți, sălbatici care se omoară între ei zilnic. 

 În carte ni se dezvăluie și modul în care Riley și Victoria conduceau acest grup, cum îi lăsa neștiutori în umbră și le spunea mult prea puține pentru a supraviețui ca vampir. De aceea erau nevoiți să caute în continuare oameni pentru a îi transforma, când numărul grupului se micșora datorită instabilității emoționale ce ducea la pierderea zilnică a câtorva dintre ei. 

Poate unii dintre voi au simțit repulsie față de această gașcă de vampiri transformați, ce a atacat clanul Cullen, însă necitind această poveste din perspectiva lui Bree, nu ne-am dat seama că de fapt ei au fost doar niște marionete, crescuți cu prea multe minciuni și nepăsare, îndreptându-se spre moarte. 

 Deși mi-am propus de la început să nu mă atașez de Bree, nu am reușit și mi-aș fi dorit să aibă o altă soartă acest vampir ce a fost cu totul special. 
 
“Încet, ca un om, am întins cu prudență degetele spre lumină. În aceeași secundă, razele se răsfrânseră brusc din palma mea, făcând peștera atât de luminoasă, încât ziua de afară ar fi părut noapte prin comparație. Nu erau chiar reflexii, pentru că lumina era distorsionată și colorată, mai mult că niște cristale. Mi-am băgat toată mâna în raza de soare, și peștera s-a luminat și mai tare.“  



 Editura: Rao
 Notă: 4/5 

vineri, 10 august 2012

Revista Bravo: Jurnalele lui Stefan vol. 4-6


Seria JURNALELE LUI STEFAN de L.J. Smith continuă cu revista Bravo!
Vol. 4 – SPINTECĂTORUL - distribuit din data de 31 iulie 2012
Vol. 5 – AZILUL - distribuit din data de 14 august 2012
Vol. 6 – CONSTRÂNGEREA - distribuit din data de 28 august 2012
Un joc pe viaţă şi pe moarte răscoleşte din nou sentimentele celor doi fraţi vampiri. Stefan – un adevărat demon disperat după mântuire –  continuă să-şi dispute rivalitatea cu mai puternicul său frate Damon.
Mi-am petrecut ultimii douăzeci de ani pe fugă, mereu dorindu-mi să fi putut rămâne într-un singur loc. Acum, eram legat de Londra, de oraşul întunecos şi umed, unde sângele se scurgea în Tamisa şi creaturile nopţii îşi făceau cămin în monumentele lui. Eram legat de Cora, de Samuel, şi de un păienjeniş de înşelăciuni, sânge şi ameninţări. Eram cu toţii prinşi în plasa lui, până când unul dintre noi — fie prin forţă, fie prin vrăji, fie prin inteligenţă — avea să se elibereze — notează Stefan în Jurnal.
Suntem în anul 1888, şi aerul Londrei e încărcat de mirosul sângelui. Înconjuraţi de pericole şi provocări, urmăriţi şi hăituiţi de personaje venite din trecutul lor, Stefan şi Damon sunt prinşi, fără voia lor, într-un război crâncen cu maleficul vampir Samuel Mortimer – care pune la cale un plan sinistru.
Era o bătălie care nu cunoştea limite. În definitiv, soldaţii se tem instinctiv de moarte. Ca vampiri, noi deja am învins-o. Ceea ce ne face să ne temem este domnia terorii pe care Samuel în mod sigur ar institui-o asupra Londrei, dacă ar câştiga. Atunci, răul ar fi de nestăvilit.
Cum se termina totul? Citeşte şi vei vedea!

luni, 6 august 2012

Primele 100 de cuvinte #2 - Noua si scurta viata a lui Bree Tanner de Stephenie Meyer




"Titlul de pe prima pagina a ziarului ma privi urat din partea cealalta a vitrinei unui automat de ziare: SEATTLE SUB ATAC - MOARTEA E IAR PRINTRE NOI. Nu-l vazusem pe asta inca. Probabil vreun vanzator de ziare tocmai realimentase automatul. Din fericire pentru el, nu era nicaieri la orizont.
Super. Riley urma sa faca o criza. Trebuia sa ma asigur ca n-o sa fiu prin preajma lui cand o sa vada ziarul. Sa smulga bratele altcuiva. 
Am ramas in umbra, la coltul unei cladiri darapanate cu trei etaje, incercand sa raman neobservata, in timp ce asteptam ca totusi cineva sa [...]" 

joi, 2 august 2012

Ultima vrajitoare din Transilvania la reducere

Alexandra, o adolescentă rebelă, este trimisă de părinți să își petreacă vacanța de vară într-un sat din Transilvania, pentru a fi îndepărtată de o iubire considerată imorală. Odată ajunsă în V., ea este atrasă de poveștile localnicilor legate de o crimă săvârșită în urmă cu mai mult de un veac: contesa Aneke fusese acuzată de incest și vrăjitorie și ucisă în pădure. Alexandra pornește pe urmele contesei, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Castelul ascunde mistere la fiecare colț… Pe măsură ce fapte și personaje stranii ies la iveală, Alexandra își dă seama că are în comun cu frumoasa vrăjitoare mai mult decât și-ar fi imaginat, inclusiv iubirea ei secretă și interzisă. Va reuși Alexandra să salveze această iubire și în final propria viață, sau va avea soarta tragică a Anekei?


Două lumi distincte se întrepătrund: lumea adolescenților de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje și pierce-uri, și lumea contesei dispărute, cu intrigi de curte și povești uitate.


Un mistery romance în tonuri întunecate despre incest, superstiții, trădări, secrete, legende transmise peste veacuri.



Reducere valabila pana pe 31.08. 2012, numai AICI, folosind codul ANEKE.



Instrumente mortale: Noutati

Ei bine, este aproape 4 dimineata si eu inca nu am somn :-" , dar sunt foarte fericita ca am aflat OFICIAL cine il va interpreta pe Alec al nostru din Instrumente mortale (iar acest lucru m-a trezit de tot).

Stiu actorul, l-am mai vazut jucand si imi place stilul lui, chiar daca eu aveam in minte o alta imagine a personajului (la fel cum am la toate). El este nimeni altul decat:
 Kevin Zegers 

Se pare ca ne aprorpriem cu pasi repezi de aparitia filmului, iar pe zi ce trece ne sunt mereu dezvaluite surprize in legatura cu el de Cassandra Clare. 
Inca doua pentru seara asta ar mai fi aflarea actorilor care ii vor interpreta pe Madam Dorothea si Luke, ei sunt: CCH Pounder si Aidan Turner: 


Despre cei doi nu stiu sa va spun mai nimic, din pacate nu am vazut vreun film cu ei, dar o sa am ocazia sa ii vad in cel pentru care au fost alesi acum. Poate imi vor da o prima impresie buna. :)

miercuri, 1 august 2012

Generala: Cei mai naşpa ani din viaţa mea, de James Patterson şi Chris Tebbetts


Hmmm…  Vreo idee cumva??
În curând, la Editura CORINT JUNIOR, Generala: Cei mai naşpa ani din viaţa mea, de James Patterson şi Chris Tebbetts, una dintre cele mai amuzante cărţi pe care ai pus vreodată mâna! Cu ilustraţii originale, pline de haz!
Dacă eşti “încarcerat” la generală – sau o să fii curând –, cartea asta te-ar putea ajuta să supravieţuieşti.
Mai mult, o să te prăpădeşti de râs la fiecare pagină.
IA VEZI CUM E!
Uneori, cele mai naşpa zile din viaţa lui Rafe Khatchadorian au fost chiar bune.
Alteori, proaste.
Dar, în general, au fost teribil de amuzante.
CONVINGE-TE!
* * *
Rafe Khatchadorian este în clasa a şasea şi se confruntă cu numeroase probleme. Din fericire, împreună cu prietenul lui cel mai bun, Leonardo Taciturnu, a conceput planul perfect ca s-o scoată la capăt: Operaţiunea RAFE! Reguli Abolite Fără Ezitare!
Concret, Rafe are de gând să încalce toate regulile din Regulamentul de ordine interioară al Şcolii Generale Hills Village.
Pe scurt, povestea lui absolut incredibilă este următoarea:
  • înfruntă şi o înfrânge pe diabolica lui profă supranumită Doamna Dragon,
  • îşi vinde sufletul teroristului şcolii, şi tot el îi plăteşte dolar după dolar,
  • se luptă cu un trântor adevărat, de mai multe ori,
  • pune ochii pe cea mai simpatică fată din şcoală,
  • face afaceri cu suc şi dă faliment
  • îi răneşte intenţionat-din-greşeală pe toţii oamenii la care ţine.
În cele din urmă lucrurile o iau total razna, iar Rafe trebuie să se hotărască: Îşi doreşte victoria cu orice preţ? Sau este gata să facă faţă regulilor şi adevărurilor pe care le-a tot evitat până acum?
NĂZBÂTII ŞI UMOR ÎNTR-O CARTE PE CARE NU TREBUIE SĂ O RATEZI!
* * *
“Rafe e băiatul rău cu un suflet de aur.” – A.J. Jacobs, New York Times Sunday Book Review
“Ilustraţiile fermecătoare şi un antierou haios şi nebunatic, dar cu care te identifici imediat, au drept rezultat o carte absolut irezistibilă!”  – Family Circle
Generala: Cei mai naşpa ani din viaţa mea este cartea lui James Patterson cu cele mai multe reeditări.
  • New York Times bestseller (se află pe locul 1 încă de la apariţia sa şi continuă să rămână în top la un an după publicare)
  • tradusă în 18 limbi
  • recomandată de School Library Journal
  • în curând, film produs la Hollywood
* * *
James Patterson a fost ales de copiii din Statele Unite ale Americii ca Autorul Anului în 2010, în cadrul Children’s Choice Book Awards. Multe dintre cărţile sale au devenit bestselleruri internaţionale, printre care seriileMaximum RideVrăjitor şi vrăjitoareDaniel X, carteaMed Head şi seria de romane poliţiste al cărei personaj principal este Alex Cross. Scriitorul locuieşte în Florida.
Chris Tebbetts este autorul mai multor cărţi pentru copii, printre care şi seria fantasy şi de aventuri The Viking.
Laura Park, cunoscută ilustratoare, a făcut desenele pentru această carte. Locuieşte în Chicago împreună cu animalul ei de casă preferat… un porumbel.
Pentru mai multe informaţii despre autor şi cărţile sale vizitaţi site-ul  www.jamespatterson.com .