vineri, 11 ianuarie 2013

Recenzie Fata de hartie de Guillaume Musso


"Fata de hârtie" este o carte romantică, care îmbină realitatea cu ficțiunea, dar în același timp face o paralelă între cele două. 
 Mi-a plăcut cum autorul a reușit să pună în evidență defectele omenirii, abuzurile pe care societatea le face și măștile de perfecțiune ale oamenilor care devin într-un anumit moment instabile și lasă crudul adevăr să iasă afară.
 Asta încearcă Guillaume Musso să ne arate în cartea sa, cu ajutorul personajului Tom, un tânăr scriitor ce-și pierde imaginația, descoperim scările sociale ale lumii, diferența între viața unuia ce trăiește în mizerie și viața altuia care deși are tot ce-și poate dori, sufletul său este mizerabil. 
 Cine ar fi crezut că un personaj dintr-o carte poate prinde viață și poate interacționa în lumea reală? Acțiunea se învârte chiar în jurul acestui personaj misterios, ce a evadat din cărțile scriitorului Tom și își face simțită prezența în viața lui. Iar Tom are nevoie de acest lucru, are nevoie să creadă în incredibil pentru a nu se afunda și mai mult în întuneric. 
 
Billie este o tânără femeie foarte reală pentru un personaj dintr-o carte, la această concluzie ajunge Tom împreună cu cei doi prieteni ai lui, Carole și Milo, iar pentru ca ea să trăiască, scriitorul nostru trebuie să-și regăsească imaginația și să-și continue povestea din cărți, mai precis universul lui Billie.
 Mi-a plăcut mult personajul ei și mi-a dat multe semne de întrebare, pe care le-am rezolvat abia la sfârșitul cărții. Povestea între Tom și Billie s-a transformat și în ceva frumos, o iubire imposibilă, frumoasă, tulburătoare. Finalul este cel care a adus această carte pe culmile succesului, răsturnările de situație sunt inimaginabile și nimic nu e ceea ce pare. Știm doar un lucru, ficțiunea a fost întotdeauna ficțiune, iar realitate a reușit să scoată la suprafață și un strop de perfecțiune.
 
 Cartea are tot ce trebuie pentru a prinde cititorii în filele ei, realitatea pe care o descrie Guillaume nu reprezintă doar tragedia ce se transformă în durere. Durerea este esențială pentru a pune lucrurile în mișcare și pentru a evolua. Imaginația lui Tom a însemnat ceva pentru toată lumea, a pornit de la un fapt real, l-a făcut să reușească să se ajute pe el, dar și pe cititorii lui care evadau în cărțile sale. 
 
 Notă: 4.5/5
 Editura: All
  

miercuri, 9 ianuarie 2013

Happy Birthday, Nina Dobrev!

Nina Dobrev implineste astazi 24 de ani. Actrita este cunoscuta din serialul "The Vampire Diaries", in care interpreteaza un rol dublu: Elena si Katherine.

Serialul are un mare succes, vi-l recomand, eu il urmaresc de la inceput si este unul dintre serialele mele preferate. Pana acum s-a ajuns la sezonul 4, dar inca continua. :)

Serialul are la baza cartile autoarei L.J.Smith, ce sunt publicate in prezent si la noi la editura Leda sub numele de Jurnalele Vampirilor.



Happy birthday, Nina Dobrev!






Primele 100 de cuvinte #5 - Fata de hartie de Guillaume Musso








"(USA TODAY - 6 februarie 2008)

"TRIOLOGIA INGERILOR"
FASCINEAZA AMERICA
Aceasta poveste de dragoste imposibila
dintre o tanara si ingerul ei pazitor este
succesul literar al anului. Descifrarea unui fenomen. 
La editura Doubleday, nimeni nu credea cu adevarat intr-o asemenea reusita.Tiparit initial in doar 10.000 de exemplare, primul roman al unui necunoscut de treizeci si trei de ani, Tom Boyd, a devenit totusi, in cateva luni, unul dintre cele mai importante bestseller-uri ale anului. Compania Ingerilor, primul volum al unei viitoare trilogii, s-a situat douazeci si opt de saptamani pe primul loc in topul vanzarilor. Vandut in peste trei milioane [...]"





luni, 31 decembrie 2012

La multi ani 2013!




      La multi ani 2013! 




Sa aveti parte de tot ce va doriti in anul care vine, de sanatate, noroc si succes in viata. Anul 2013 sa fie unul norocos si sa batem ghinionul! 
Acesta va fi ultimul post din anul 2012, deci este unul special in care am ocazia sa va urez inca o data un calduros La multi ani si sa sarbatoriti acest Revelion asa cum va doriti! :)


Povestile din 2012!


Asa cum si anul trecut am alcatuit o lista a cartilor pe care le-am citit "Povestile din 2011", voi pastra traditia in continuare. Pot sa spun ca 2012 a fost un an plin de realizari pentru mine, din toate punctele de vedere, dar putin mai slab in materie de carti, nu am avut foarte mult timp la dispozitie sa citesc si lista este mai scurta decat cea din anul trecut.
Cartile sunt asezate in oridinea in care le-am citit pe tot parcursul anului. :)



1. Divergent de Veronica Roth
2. Sange albastru de Melissa de la Cruz
3. Bal mascat de Melissa de la Cruz
4. Maitreyi de Mircea Eliade
5. Sacrificiul final de Richelle Mead
6. Ultimul cantec de Nicholas Sparks
7. Bloody Valentine de Melissa de la Cruz
8. Anna Karenina de Lev Tolstoi
9. Casa de sticla de Rachel Caine
10. Balul fetelor moarte de Rachel Caine
11. Aleea intunericului de Rachel Caine
12. Balul nebunilor de Rachel Caine
13. De veghe in lanul de secara de J.D. Salinger
14. Chimie perfecta de Simone Elkeles
15. Domnia haosului de Rachel Caine
16. Carpe corpus de Rachel Caine
17. Stingerea de Rachel Caine
18. Experimentul Angel de James Patterson
19. Clubul V de Kate Brian
20. Iubit virtual de Kate Brian
21. Eve de Anna Carey
22. Puterea de L.J. Smith
23. Elixirul vietii de Kenneth Oppel
24. P.S. Te iubesc de Cecelia Ahern
25. Secretul Hannei de Sara Shepard
26. Secretul lui Emily de Sara Shepard
27. Rosu de rubin de Kerstin Gier
28. Fanta C de Sandra Brown
29. Texas! Lucky de Sandra Brown
30. Albastru de Safir de Kerstin Gier
31. Spintecatorul de L.J. Smith
32. Azilul de L.J. Smith
33. Fior de Maggie Stiefvater
34. Uneori, sub clar de luna de Heather Davis
35. Constangerea de L.J. Smith
36.Verde de Smarald de Kerstin Gier
37. Ingerul noptii de Becca Fitzpatrick
38. Semnul de P.C.Cast si Kristin Cast
39. Daca ti-as spune ca te iubesc ar trebui sa te omor de Ally Carter
40. Pe cuvant de spioana de Ally Carter
41. Cum sa nu te lasi dus de nas de o fata sub acoperire de Ally Carter
42. Doar cei buni spioneaza de tineri de Ally Carter
43. Oedip Rege de Sofocle
44. Mesterul Manole de Lucian Blaga
45. Printul mecanic de Cassandra Clare
46. Halfway to the Grave de Jeaniene Frost
47. One Foot in the Grave de Jeaniene Frost
48. Insurgent de Veronica Roth
49. Tradarea de P.C. Cast si Kristin Cast
50. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner de Stephenie Meyer




Recenzie Insurgent de Veronica Roth

Adăugaţi o legendă

"Insurgent" a fost o carte antrenantă, de la care am avut mari așteptări. După primul volum excepțional, “Divergent”, nu credeam că Veronica Roth ar mai putea aduce ceva în plus poveștii, astfel încât, să devină un adevărat fenomen. De data aceasta, acțiunea a ocupat cea mai mare parte a cărții, tinându-ne captivi în filele ei și demonstrându-ne încă o dată -nu că ar mai fi fost nevoie- talentul impresionant al autoarei. 
 
 Povestea în sine este una unică, ceva nemaintalnit până acum, o distopie ce va rămâne mereu prezentă în mintea mea, care a reușit să aducă cele mai neîntâlnite întorsături de situație.
    
     
Tris este un personaj puternic, încă din primul volum ne-a demonstrat acest lucru, iar ea își continuă evoluția, transpunând-se în fel de fel de situații și descoperindu-se pe ea însăși. Mi-a plăcut întotdeauna tăria ei de caracter și modul în care se sacrifică pentru ceilalți, dar are și momente nechibzuite, acționează fără să gândească și destinul o taxează pentru acest lucru, însă sunt elemente ce fac cartea mult mai reală. 
 În acest volum ea va lupta pentru dreptate, va continua să caute motivul morții părinților ei și să îi răzbune, se va opune atât iubirii cât și prieteniei și va fi în stare să-i trădeze pe cei dragi pentru a pune capăt războiului. Însă, toate acestea sunt mai presus de ea , iar punctul ei de sprijin va rămâne întotdeauna Tobias, cel care o înțelege cu adevărat.
 Alianțele între facțiuni prind mai mult contur în “Insurgent”, avem parte de o descriere totală a acestora și sunt puse mai mult în evidență. Ne sunt descrise funcțiile pe care fiecare facțiune trebuie să și le îndeplinească și rând pe rând se vor întoarce una împotriva celeilalte și vor lupta alături de dușmanii pe care îi aveau la început. 
 Cei din Abnegație sunt cheia războiului, motivul pentru care lumea se destramă. Ei au ascuns ani de zile un secret fundamental, ce pune la îndoială modul în care și-au trăit oamenii viața până în prezent. Iar Tris, nu este hotărâtă dacă să lupte împreună cu cei dragi ei pentru a scoate la iveală secretul sau să treacă în tabăra dușmanilor și să-l păstreze neștiut de nimeni pentru totdeauna, așa cum au făcut părinții ei.
 Alegerile făcute de personajele noastre nu se mai pot schimba, iar în urmă va rămâne doar regretul. 
 
Veronica Roth ne demonstrează cum “o alegere devine un sacrificiu, un sacrificiu devine o pierdere, o pierdere devine o povară, o povară devine o bătălie”, toate aceste lucruri fiind cuprinse în paginile cărții. 
 
 Editura: Leda 
 Notă: 5/5

marți, 25 decembrie 2012

Craciun fericit!

Craciun fericit alaturi de cei dragi! Sa va bucurati de aceste zile in familie si sa vi se indeplineasca toate dorintele. :)
Mos Craciun sa fi fost darnic cu voi, iar sub brad in dimineata aceasta sper ca ati gasit tot ce v-ati dorit!


Craciun fericit!

miercuri, 19 decembrie 2012

Doua adevaruri si o minciuna de Sara Shepard


DOUĂ ADEVĂRURI ŞI O MINCIUNĂ, volumul 3 din seria JOCUL MINCIUNII de Sara Shepard

 CUM TE-AI SIMŢI DACĂ ÎNTREAGA TA VIAŢĂ AR FI O MINCIUNĂ?



CE-AI FACE DACĂ N-AI ŞTI ÎN CINE SĂ AI  ÎNCREDERE?

 CÂT DE ADÂNC AI SĂPA CA SĂ DESCOPERI ADEVĂRUL?

Povestea Emmei şi a lui Sutton a ajuns la runda a treia, cu un nou slalom printre indicii şi piste false. De data aceasta, în rolul de suspect al zilei se află Thayer, fratele fugar al prietenei lor Madeline.  Acesta a dispărut înaintea lui Sutton, şi umblă vorba că cei doi erau implicaţi în nişte ltreburi dubioase. Dar acum Thayer a reapărut –  viu şi nevătămat! – , iar Emma are o sarcină grea: să-şi dea seama dacă el e doar un iubit care suferă, sau un fost iubit care se pregăteşte să dezvăluie secretul Emmei, punând astfel capăt periculosului ei joc.

Cel de-al treilea capitol din Jocul Minciunii adânceşte misterul, în acelaşi timp dezvăluind ceva mai mult din amintirile lui Sutton, pe măsură ce Emma descoperă alte şi alte indicii. Şi devine clar că deşi Thayer este marele suspect pe lista Emmei, el reprezintă şi marea dragoste a lui Sutton.

Din nou avem de-a face cu o mulţime de drame şi mistere ─ de la ciudata legătură între gemene, inimi frânte şi secrete tulburătoare, până la farse din Jocul Minciunii, vizite la închisoare, rivalitate între surori, întâlniri romantice pe terenul de tenis, petreceri şi  probleme de familie.

Pe scurt,  SUSPANS şi ADRENALINĂ!

Seria Academia Vampirilor de Richelle Mead - reducere 65%

(click pe poza)