luni, 18 iulie 2011

Altfel de ingeri de Lili St. Grow


ALTFEL DE ÎNGERI, o serie de Lili  St. Crow
Volumul 1: ALTFEL DE ÎNGERI
Traducere de Alexandra Muşat
DRU ANDERSON NU SE TEME DE ÎNTUNERIC, DEŞI AR TREBUI.
Dru Anderson călătoreşte prin toată America alături de tatăl ei, vânător de creaturi supranaturale: zombi, vampiri, vârcolaci, poltergeisti… Iar  Dru îl ajută câteodată, dar mult mai puţin decât ar vrea ea. În definitiv, e doar o adolescentă obişnuită, de şaisprezece ani – de fapt, nu chiar obişnuită, căci nu toate fetele de şaisprezece ani se pricep să mânuiască o armă şi nici nu ştiu prea multe despre Lumea Reală, lumea creaturilor întunecate. În plus, are ceea ce bunica ei numea „har”.
Când, într-un orăşel cufundat în zăpadă din Dakota de Sud,  tatăl lui Dru încearcă să distrugă un vampir puternic numit Sergej, el este transformat într-un zombi.  După ce îl împiedică pe tatăl ei să o omoare, Dru  îşi dă seama că a devenit următoarea ţintă a creaturilor nopţii şi trebuie să facă orice ca să-şi salveze pielea. Iar dacă vrea să supravieţuiască, trebuie să se bazeze pe ce au învăţat-o tatăl şi bunica ei: să înceapă să aibă încredere în oameni.
Alături de Graves, un coleg de clasă care este muşcat de o fiinţă stranie şi transformat într-unloup-garou (pe jumătate vârcolac), şi de Christophe, un djamphir (vânător de vampiri, pe jumătate vampir şi el), Dru se angajează într-o luptă pe viaţă şi moarte cu maleficul Sergej.
Altfel de îngeri este primul volum din seria care poartă acelaşi nume, şi aici facem cunoştinţă cu personajele principale. Deşi Graves pare să fie cel preferat de Dru, este clar că amândoi băieţii sunt suficient de atrăgători pentru a promite o anumită tensiune a relaţiilor în volumele viitoare. Iar Dru Anderson este o eroină fascinantă, credibilă, care aduce un suflu proaspăt în literatura de gen, puternică, îndrăzneaţă şi nicidecum perfectă, dură, dar în acelaşi timp vulnerabilă.
DRU ANDERSON
Nimeni nu îi poate spune ce să facă.
„Întunecată, periculoasă, sexy! Dru Anderson este o nouă eroină dură a cărei poveste o veţi citi dintr-o suflare.” – Richelle Mead, autoarea bestsellerului Academia Vampirilor
Pentru mai multe informaţii despre această serie şi despre autoare, vizitaţi www.strange-angels.com si www.lilithsaintcrow.com.

4 comentarii:

Only Books spunea...

Presupun ca e foarte tare cartea;;). De-abia astept sa apara:x

Anonim spunea...

Hmm...cam seamana cu Twilight!!...vampiri, varcolaci, o fata normala care se indragosteste de un "pe jumatate varcolac" si de un "pe jumatate vampir"...
"Altfel de ingeri"-primul volum din serie...Pariez k vor fii 4 :)
Daca va amintiti si Edward era un "vampir inger" sau un "altfel de inger", tot aia e...O s-o citesc doar din curiozitate:)

o fată. spunea...

Mersi de informatie!:* De-abia astept sa apara:X ♡

Anonim spunea...

Nu prea Twilight ci mai mult Supernatural la feminin ;)