vineri, 20 aprilie 2012

Recenzie Elixirul vietii de Kenneth Oppel


Subiectul abordat în această carte este diferit față cu ce eram eu obijnuita. La început când am aflat despre carte nu m-a atras deloc. Nu înțelegeam subiectul, nu știam pe ce se baza în mod clar acțiunea cărții și nu știam de ce aceasta a fost votată cea mai bună carte pentru tineri în 2011. Apoi am observat cât de bine a fost primită și în România.
 Dacă unele cărți se bazează doar pe o anumită temă, în Elixirul vieții de Kenneth Oppel găsim cu adevărat definiția a ceea ce inseamnă curajul, iubirea și prietenia, toate îmbinându-se și rezultând un roman plin de mister și mult supranatural.
 Îmi place stilul acestui autor, a reușit să creeze o poveste unică, personajele lui transmit multe emoții și sunt foarte bine definite.
 Povestea se rezumă la doi frați gemeni Viktor și Konrad ce sunt în căutarea unui elixir al vieții, toate acestea după ce unul dintre ei s-a îmbolnăvit, iar boala riscă să apară în orice moment fiindu-i a doua oară fatală. Se pare că alchimia ar fi singura soluție, iar pentru a reușii să creeze elixirul de care au nevoie, aceștia împreună cu prietenii lor vor trece prin multe obstacole ce le vor pune viețile în pericol.
Toată acțiunea romanului ne arată că nimic nu este ceea ce pare, iar pericolele vin întotdeauna de unde ne așteptăm cel mai puțin. Însă nu totul se va învârti doar în jurul misiuni pe care Viktor o va urma cu sfințenie, aceasta se alternează și cu o poveste de iubire dintre cei doi frați și Elisabeth, iar conflictele nu vor întârzia să apară punând în primejdie liniștea celor din jur.
 În concluzie, Elixirul vieții este ceva nou pentru cititor, unde se regăsește suspans, dramă, dar și fericire și curaj. Legătura sângelui are o mare importantă în cartea lui Kenneth și trebuie să o citiți pentru a vedea până unde se ajunge să-ți protejezi fratele, intelegând că sacrificiile fac parte din viața noastră, la fel ca pierderile ce le suferim în fața ei.

 Editura: Leda
 Notă: 5/5

2 comentarii:

Rose ღ spunea...

Îmi place recenzia. Cartea e pe lista mea de cumpărături :)

Only Books spunea...

Nu am citit-o, dar am auzit ca e foarte reusita. Imi place ca subiectul cartii e inedit si captivant in acelasi timp:).

Dee.