luni, 3 septembrie 2012

Recenzie Albastru de Safir de Kerstin Gier



Cartea mi-a fost oferită de Librăria Online Libris, ce va pune acum la dispoziție o gamă varia de cărți în engleză.

 Din moment ce mi-a plăcut prima carte, “Rosu de rubin”, am vrut să continui să citesc despre aventurile celor două personaje principale și să văd cum va evolua povestea lor. Așa am ajuns să țin în mână “Albastru de Safir”, care s-a dovedit mult mai bună decât primul volum, acțiunea lund amploare. 

 Kerstin este o autoare minunată, cărțile ei pot fi citite de oricare dintre noi, pentru că ea reușește într-un mod impresionant să îmbine istoria lumii cu viața contemporană și lucruri supranaturale.

 Nu pot să spun că au apărut mari schimbări în acest volum. Relația dintre Gwendolyn și Gideon rămâne la fel de imprevizibilă ca în primul, Charlotte verișoara ei, își păstrează același temperament enervant, Leslie devine mult mai interesată să descopere misterele trecutului pentru a da o mână de ajutor, iar la final vă voi face cunoștință cu Xemerius, un gargui care va sta alături de Gwen și va aduce o notă de amuzament cărții. 

Însă cu toate acestea am simțit povestea mai dinamică, mult mai profundă și mai bună decât primul volum, pentru că am fost obijnuiti cu stilul autoarei și cu siguranță relația Gwen-Gideon și călătoriile pe care le-au avut ei în trecut, întâlnind personaje istorice, au fost mult mai complexe și de lungă durată. 

 Un fapt care nu îi aduce atât de multe puncte cărți, dar nici nu o trage în jos, a fost acela că suntem ușor derutați datorită călătoriilor în timp și este o întreagă poveste ce stă la baza istoriei, iar cititori vor fi confuzi, chiar dacă vor încerca să înțeleagă nu vor reuși sau poate doar parțial. 

 Oricum revenind la acțiunea propiu-zisă, vom descoperi multe surprize plăcute, dar și mai puțin plăcute care ne vor face să stăm lipiți de filele cărți și să citim cu și mai multă plăcere, pentru că nu vom duce lipsă de amuzament și asta va îndulci lucrurile.

 În concluzie, “Albastru de Safir” este o carte bună, pentru toate gusturile, care își va găsi aprecierea în inimile multor cititori, iar finalul, desigur, va fi unul complet neașteptat ce va aduce multe controverse, păreri pro sau contra legate de un anumit personaj. Să nu uităm niciodată ce mistere ne poate aduce trecutul, dar de data această împreună cu viitorul.   
 
 Editura: Litera
 Notă: 5/5

4 comentarii:

Diamond Goddess a.k.a. Smooth Cash spunea...

Calatorii in timp <33 Vreau si eu sa incep seria :X

Cristina Criss spunea...

Culorile Dragostei este o serie foarte buna si ma bucur ca am
descoperit-o. :) Sper sa reusesti sa incepi si tu seria aceasta. :D

Diamond Goddess a.k.a. Smooth Cash spunea...

Aşa, am revenit :D Ieri am terminat Albastru de safir şi mi-a plăcut mult de tot. Gideon şi Gwen sunt geniali <3 Mă bucur mult că am avut ocazia s-o citesc şi mor să văd ce se întâmplă în continuare.

Anonim spunea...

ador culorile dragostei,sunt cartile mele preferate,cartea albastru de safir am citit-o intr-o zi si diabea astept si filmul sa apara))))