marți, 3 ianuarie 2012

Recenzie Nu-i timp de ramas-bun de Linwood Barclay

Adăugaţi o legendă

Cartea se poate comanda de pe Libraria Online Libris.

Ieșind din sfera paranormalului, m-am gândit ca astăzi să vă prezint un thriller ce mi-a plăcut foarte de mult. De obicei, la asemenea cărți,  acțiunea trebuie să fie la fiecare pas. Când mă gândesc la o carte thriller îmi vine în minte cuvântul mister sau suspans, iar de curând am început să citesc cărți de acest gen. Le recomand tuturor, indiferent de vârstă, deoarece ele mai adaugă un strop de acțiune în viețile noastre monotone (sau nu), iar unele ne dezvoltă mult capacitatea de a intui anumite lucruri.



"Te trezești... Casa e pustie... Toți ai tăi au dispărut..."





 Cynthia, era o adolescentă rebelă, făcea ceea ce vroia de fiecare dată, își ignora părinții și mereu ajungea la certuri cu aceștia. Însă într-o noapte, care părea ca oricare alta, totul se transformă într-un coșmar. Adusă acasă de tatăl său, aceasta rămâne în cameră toată seară, iar de dimineață realitatea cruntă o întâmpină. Familia i-a dispărut. Toți. Absolut toți. Tată, mamă, frate.
 Sună staniu nu-i așa? Trec anii, iar timp de 25 de ani Cynthia s-a întrebat mereu unde îi este familia, ce s-a întâmplat cu ei. Dar între timp ea și-a întemeiat propria familie, are un soț iubitor și o fetiță de 8 ani, care este foarte grijulie cu ea și amândoi îi sunt alături.
 Însă, perioada din adolescență a marcat-o profund fiind foarte paranoică și încercând mereu să găsească răspunsul la dilema ei. Ceea ce ea nu știe este că și cel mai apropriat prieten ar putea ascunde secrete și nimic nu e ceea ce pare. Iar de aici iadul se dezlănțuie și fiecare indiciu care îi apare în cale este învăluit de mister.
 Va reuși să afle de ce familia ei a dispărut într-o singură noapte și nici după 25 de ani nu s-au găsit răspunsurile necesare? Oare au părăsit-o cu toții, sau un criminal în serie i-a măcelărit pe toți, lăsând-o numai pe ea în viață. Va fi pregătită să afle crudul adevăr?
 Un thriller surprinzător, care m-a ținut cu sufletul la gură, iar finalul desigur a fost total neașteptat. Vom descoperi astfel că persoanele dragi ascund cele mai multe secrete.


Editura: Leda
Notă: 5/5

Un comentariu:

Maria :) spunea...

Pare destul de interesanta. Cred ca o voi cumpara cat de curand. Multumesc mult pentru recenzie!