luni, 14 mai 2012
Recenzie Secretul Hannei de Sara Shepard
Nu am citit seria inițială, însă mi-am luat acest volum împreună cu revista deoarece urmăresc serialul și pot să spun că asta m-a ajutat să înțeleg acțiunea cărții.
Începem cu secretul Hannei, care din descriere mi se părea ceva grav făcut de acesta, însă nu a fost chiar așa. A fost bine să constat că Hanna chiar dacă a avut unele secrete de ascuns a reușit să-și rezolve multe probleme și a avut o fire foarte puternică care a reușit să o facă să treacă peste trădarea pricinuită de prietena ei cea mai bună.
Dintre toate fetele, Hanna din punctul meu de vedere a avut ceva mai mult de îndurat, iar în acest volum ne reamintește clipele grele prin care a trecut și puterea pe care a trebuit s-o aibă ca să meargă înainte. Nu a fost destul că prietena ei a fost cea care o amenința și a dat cu mașina peste ea, acum ea trebuie să se încreadă din nou în cei din jur și va descoperi că nu mulți sunt de încredere. După pasiunea făcută pentru atrenorul său, cursurile pe care le urmează în secret, mama și sora sa vitregă care i-au invadat casa și iubitul său care este plecat de câteva săptămâni într-o excursie și nu îi mai dă niciun semn, soarele ar trebui să răsară și pe strada ei fără a fi înconjurat de atâtea probleme, dar nu este așa și se pare că răbdarea nu va mai ține mult.
Una peste alta, chiar dacă a trebuit să treacă peste anumite încercări și a fost de cele mai multe ori dezamăgită, unele țeluri și le-a atins cu brio deși a trebuit să apeleze la ceva rușinos din punctul ei de vedere, totuși ceea ce ea nu știe este că -A a fost de la început și până la sfârșit cu ochii pe ea și nu ar fi trebuit să-și lase garda jos pentru că a revenit și are ochi peste tot, iar secretele nu mai sunt secrete dacă sunt cunoscute de mai multe persoane, nu?
Editura: Leda
Nota: 2/5
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu