vineri, 24 februarie 2012

O CREDINŢĂ OARBĂ ÎN ÎNGERI de R.J. Ellory

„Autorul ideal de citit noaptea târziu!” – Clive Cussler
Marii maeştri ai genului – James Patterson, Clive Cussler, Jonathan Kellerman, Michael Connelly  – au aplaudat la unison performanţa scriitoricească a lui J.R Ellory din O credinţă oarbă în îngeri .
Bestsellerul autorului britanic, care a fost tradus în peste 23 de limbi şi nominalizat la numeroase premii (Barry Award for Best British Crime Fiction 2008, Prix Du Polar Européen 2008 al săptămânalului francez Le Point, Prix du Roman Noir 2008 al săptămânalului Le Nouvel Observateur şi Quebec Booksellers’ Prize 2008), a câştigăt în Franţa Prix du Roman Noir al săptămânalului Le Nouvel Observateur în 2009 şi a urcat vertiginous pe lista de bestselleruri a ziarului Sunday Times.
Acest thriller palpitant, remarcabil scris, este – aşa cum afima Clive Cussler – „o poveste fascinantă, a cărei intrigă te poartă de la o pagină la alta cu răsuflarea tăiată  şi care te aruncă în întunecimile groazei şi tenebrele suferinţei, până când, în final, atingi sfârşitul culminant. Remarcabilul talent al lui Ellory de a sonda necunoscutul  îl impune ca pe un maestru al genului”.
Viaţa lui Joseph Vaughan a fost întotdeauna urmărită de tragedie, căci a crescut în Georgia rurală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub norii întunecaţi ai distrugerilor şi pierderilor – moartea tatălui, cufundarea mamei în nebunie, războiul şi cumplitul spectru al unui criminal care bate, violează şi dezmembrează fetiţe.
Abia adolescent el însuşi, Joseph este hotărât să încerce să apere comunitatea şi pe colegele lui de şcoală de acest prădător. Dar, deşi alcătuieşte împreună cu prietenii săi grupul Paznicilor, nu e în stare să împiedice alte crime – şi nimeni nu este prins. Doar zece ani mai târziu pare să se încheie coşmarul, atunci când unul dintre vecinii lui este găsit spânzurat – înconjurat de obiecte care aparţinuseră fetiţelor.
Destinul însă nu-şi încheiase socotelile cu Joseph şi, disperat, el pleacă la NewYork, pentru a-şi îndeplini vocaţia şi aspiraţia de a deveni scriitor. Şi totuşi, trecutul nu vrea să-l lase în pace – căci se pare că adevăratul criminal e încă în viaţă şi continuă să omoare. Iar secretul identităţii lui se află în propria istorie a lui Joseph.
Romanul este povestea unui rit de trecere, o explorare a călătoriei unui băiat către maturitate în circumstanţe extreme. Crimele sunt atât fizice, cât şi metaforice, şi ajung să-i domine viaţa şi scrierile, să-l obsedeze şi bântuie. În acelaşi timp, ele creează cadrul pentru dezvoltarea altor poveşti în ramă: cursul vieţii într-un orăşel din sudul Americii în vremea războiului, cu greutăţile, prejudecăţile şi lupta pentru supravieţuire;  o poveste emoţionantă şi pasionantă despre iubire şi tragedie; istoria newyorkeză a unui tânăr care porneşte într-o aventură literară, explorând limitele talentului său şi o lume intelectuală nouă. Fiecare dintre aceste poveşti  apare ca un episod distinct într-un serial mai degrabă decât un simplu capitol dintr-o carte, iar rezultatul este un roman dens şi profund, minunat structurat. În ciuda faptului că e un roman al colţurilor întunecate din existenţa umană, O credinţă oarbă în îngeri este o carte superbă, poetică şi, în mod ciudat, înălţătoare. Demascarea criminalului devine pentru Joseph o chestiune de supravieţuire, iar pentru cititor, călătoria în sine va deveni mai importantă decât deznodământul ei.
„O carte frumoasă, obsedantă. Un tur de forţă marca R.J.Ellory ” – Michael Connelly
Cartea are 608 pagini, formatul 10,5×17,5 cm, paperback, iar preţul de listă este 39,90 lei.

Niciun comentariu: